Imaginea lumii virtuale a înlocuit-o pe cea a copiilor mici care se ascundeau în pat, sub pătură, la lumina unei lanterne sau a unei lămpi, pentru a citi până târziu în noapte. Din ce în ce mai mulți părinți sunt dezamăgiți de faptul că celor mici nu le mai face plăcere să mai răsfoiască o carte și pun totul pe seama evoluției societății și a faptului că lectura se demodează treptat. Nimic mai fals! Iată care sunt câteva dintre motivele pentru care copiii nu mai sunt atrași de citit:

- Copilul percepe această activitate ca pe o obligație, cu atât mai mult cu cât părintele îi spune că „trebuie” să o facă, iar argumentele pe care se bazează ignoră obstacolele de care se lovesc micuții atunci când refuză.

- Copilul a citit câteva cărți, însă dintr-odată a renunțat? Este foarte probabil să nu fi descoperit încă subiectele care îl atrag.

- Pentru copilul energic, cititul poate fi foarte plictisitor. Este mult mai atractiv un joc video sau un film care îl stimulează și vizual, scenariul fiind deja creat.

- Cărțile pe care le are nu sunt adaptate vârstei sau nivelului de dezvoltare, iar lectura devine un chin și nu poate fi asimilată.

 

              Nu fiți descurajați! Există câteva trucuri care funcționează de minune pentru a-l ajuta pe cel mic să îndrăgească lectura:

- Un colțișor pentru citit doar al lui! Alegeți împreună cu el stilul de amenajare, mobilierul dorit sau faceți-i o surpriză și organizați totul până în cel mai mic detaliu, ținând cont de preferințele pe care le cunoașteți.

- Creați un ritual al familiei. În fiecare zi, la aceeași oră, fiecare membru al familiei va citi din propria carte, urmând să aveți discuții bazate pe ceea ce v-a plăcut, ceea ce vă așteptați să se întâmple în continuare sau cum v-ați dori să fie deznodământul. Acest lucru dezvoltă și imaginația copilului, dar și legătura dintre voi.

- Citiți în natură! Dacă cel mic este un explorator și iubește activitățile în aer liber, profitați și inventați împreună povești folosindu-vă de ceea ce vedeți în jurul vostru. Observați, apoi, dacă există asemănări între acțiunea și personajele cărții pe care ați ales să o luați cu voi față de ceea ce v-ați imaginat împreună.

- Risipiți energia fizică a copilului foarte activ prin stimularea corespunzătoare cu jocurile favorite, iar apoi propuneți un centru de lectură la care să fiți prezenți și voi, părinții: o cană cu ceai, o carte, poate o muzică în fundal vă vor ajuta să vă odihniți în cel mai plăcut mod.

- Copilul trebuie să aibă acces ușor la cărțile sale, astfel încât o bibliotecă micuță de unde să poată el însuși alege ceea ce dorește este o necesitate.

- Citiți-i încă de la naștere pentru a-l familiariza cu textele și imaginile asociate. Vocea părintelui pentru un bebeluș este foarte liniștitoare, motiv pentru care, atunci când va crește, va simți nevoia să mențină ritualul cititului pentru beneficiile emoționale pe care le-a învățat.

 

Sursă foto: istockphoto.com

Consemnat de Monica Dobrea

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.