„Mai e mult până la pensie?”

 

           În timp ce unii abia așteaptă să se bucure de această perioadă liniștită a vieții, alții din contră, își doresc ca respectiva vârstă să nu se apropie.

            Dar care să fie explicațiile din spatele celor două alternative?

            Etapa aceasta a vieții reprezintă o întoarcere la familie, cămin, activități casnice, hobby-uri neglijate de-a lungul timpului din cauza unui program mult prea încărcat ce nu a permis pe cat ne-am fi dorit bucuria de a profita de o doză de libertate după propriile plăceri. Mereu am fost puși în situația de a alege și cu siguranță surmenajul și pierderea răbdării și-au pus amprenta. Însă această goană existentă între copilărie și senectute ne-a adus beneficii, ne-a ajutat să creăm o familie, să avem o carieră de succes și să ne testăm potențialul maxim al dezvoltării. Satisfacția resimțită a meritat toate eforturile noastre și pensionarea poate fi începutul unei copilării mature!

            Care ar fi posibilele reacții ce pot apărea în preîntâmpinarea acestui eveniment al pensionării?

- reacții echilibrate marcate de o atitudine de acceptare, resemnare și urmarea firească a cursului vieții;

- reacții optimiste prin manifestări euforice, de bucurie și nerăbdare;

- reacții pesimiste ce conturează un tablou sumbru și fără viitor al persoanei în cauză.

 

             Iată beneficiile cititului pentru o adaptare mai facilă în etapa pensionării:

- teama de boală și de moarte pot fi combătute prin a ne menține informați și sănătoși din punct de vedere psihic;

- bolile neurodegenerative care vin odată cu vârsta și care pot scurta viața sunt ținute la distanță prin antrenarea legăturilor neuronale;

- nivelul stresului va fi redus și ritmul cardiac îmbunătățit;

- calitatea somnului va crește prin reducerea sau dispariția episoadelor de insomnie;

- declinul cognitiv va fi prevenit prin stimularea permanentă a memoriei.

             Citiți, ieșiți la aer, luați-vă un animal de companie, petreceți timp cu nepoții, socializați!

             Un om ocupat nu are timp să îmbătrânească!

Sursă foto: thedaily.case.edu

Consemnat de Monica Dobrea

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.