Sâmbătă, 4 iunie, începând cu ora 17.00, în cadrul Salonului Internațional de carte Bookfest, Cafeneaua Literară, scriitoarea Adriana Moț, în dialog cu Adrian Christescu, își lansează cartea „Sub semnul clepsidrei”.
          Adriana Maria Moț (n. 1984) este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, secția Jurnalism-Engleză. A colaborat cu revista Autentic și a semnat articole în cadrul ziarului Evenimentul Zilei, ediția de Vest. ,,Sub semnul clepsidrei” este romanul de debut al autoarei. ,, Deși în momentul de față activez într-un domeniu care nu are nicio legătură cu lumea cărților, scrisul a făcut parte întotdeauna din viața mea. Am început munca la acest roman în anul 2011, dar abia în anul 2020 a văzut lumina tiparului. Sper să reușesc să transmit prin cărțile mele, alături de emoție, mesaje care să-și pună amprenta în mod pozitiv asupra vieții cititorilor mei.” (Adriana Moț)
          Cum ar fi dacă cineva te-ar răpi aparent fără niciun motiv în toiul nopții? Nouă oameni obișnuiți vor trece prin această experiență pe parcursul paginilor acestui roman. Un joc malefic pus la cale de un om care nu-și mai dorește nimic de la viață. Cu o singură excepție: timp.
          O cameră întunecată în care o clepsidră decide cine trăiește și cine moare. Vieți la prima vedere perfecte, dar pline de secrete murdare. Vor reacționa participanții conform așteptărilor sau vor pierde încă dinainte de a-l începe?
on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.