Joi, 21 martie 17:30 – 17:55

Spațiu de evenimente

Lansare de carte și sesiune de autografe Bogdan Piticariu Vodcă roșie

Invitați: Bogdan Piticariu, autor Adrian Petru Stepan, scriitor

Moderator: Adrian Christescu, editor

Mânăstirea blestemată, hoțul de cadavre, mireasa moartă, pricolicii nebotezați, cripta muzicală, păluga. Sunt doar câteva dintre sperieturile copilăriei, care ne-au făcut să uităm de adevăratele spaime ale perioadei comuniste. Iată-le readuse la viață, cu suspans și umor, în volumul de scurte povestiri horror Vodcă roșie. O dușcă de necurat. Cu o tresărire sau un zâmbet, redescoperiți mituri urbane pe care le credeați de mult uitate. BOGDAN PITICARIU, născut în Bucovina (de unde se inspiră o bună parte a temelor frecvent întâlnite în cărțile sale), în martie 1979, locuiește în Banat, fiind absolvent al Facultății de Jurnalism, secția Engleză, a Universității de Vest din Timișoara. Cei peste zece ani intenși și hiperactivi în care a activat în presa locală – a fost pe rând redactor pe social, cazuistică, poliție, justiție, apoi redactor-șef – l-au ajutat să cunoască aproape toate fațetele societății românești aflate oarecum în recuperare după perioada de tranziție post-comunistă. Publicația locală la care activa a primit Premiul Societății „Timișoara” „pentru contribuția avută prin intermediul cuvântului scris la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democrației și ale statului de drept în România”. După stadiul din presă, autorul s-a „refugiat” într-o altă pasiune – traducerile, domeniu în care lucrează și acum și care îi oferă certitudinea că nicio zi nu este la fel. A tradus de la beletristică, scenarii de filme comerciale, seriale și animații până la manuale tehnice pentru aviație și mandate europene de arestare. Își găsește în beletristică remediul pentru „microbul scrisului”, considerând că seria de povestiri scurte reprezintă o trecere firească spre roman.

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.