„Nicio mâncare nu-i perfect sănătoasă”

            Marius Cristian este ziarist și cronicar gastronomic. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie, secția Istorie-Filosofie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași în 1989. Redactor-șef al revistei studențești Dialog (1986-1989) și al revistelor Romanian Wine Art și Somelierul. A fost secretar general de redacție al cotidianului Monitorul și redactor șef-adjunct al ziarului Obiectiv. În prezent, este editorului site-ului Costăchel. Revistă virtuală de gastronomie reală (costachel.ro).

            În interviul acordat editurii Lebăda Neagră, Marius Cristian ne vorbește despre cele mai importante ingrediente pentru o mâncare gustoasă: dragostea pentru cei cărora le gătești și umorul cald. Afirmă cu tărie că monotonia nu este bună în bucătărie, de aceea își dorește ca rețetele sale să reprezinte doar un punct de plecare, o idee. Nu crede în teoria „mâncărurilor nesănătoase”, fiindcă fiecare mâncare este, într-o proporție variabilă, nesănătoasă. Poate cea mai importantă calitate a sa este grija față de oamenii cu care a lucrat, fapt despre care el însuși spune că l-a transformat în „cloșcă”.

           Cu toții am auzit de acel clișeu: „mâncarea în care pui suflet este mai gustoasă”. Ce ne puteți spune despre gustul preparatelor dumneavoastră în care puneți umor?

           Clișeu sau nu, formula asta (eventual cu „dragoste” în loc de „suflet”) conține o mare doză de adevăr. Pentru că dacă-i iubești pe cei pentru care faci mâncarea, atunci vei lucra mai îngrijit, cu mai multă atenție. Pe deasupra, știi ce le place și ce nu, așa că rezultatul final are toate șansele să fie mai reușit decât dacă gătești cu o mare doză de durere la bască, indiferent de cât de bun ești din punct de vedere al tehnicii ori cât de  multă experiență ai. Umorul? Cu siguranță că e bun și el, dar numai în calitate de condiment. A, și trebuie să fie și el un umor cald, nicidecum malițios...

           Există vreo rețetă de care ați făcut abuz și care v-a creat o aversiune?

           M-a ferit Dumnezeu. Că se întâmplă la un moment dat să mă mai satur de vreo mâncare (sau de vreun mod de interpretare a rețetelor ori de un anumit gen de bucătărie), asta cred că ni se întâmplă tuturor. Dar nu-i nimic grav, te oprești și treci la altele. Și tot așa, ar fi și păcat să fie altfel. În fond suntem omnivori (stricto, dar și lato sensu), trebuie să mâncăm de toate, cu mai multă sau mai puțină moderație, și să ne bucurăm de ele. Nu ne-ajunge o viață ca să descoperim toate deliciile gastronomiei universale, ca să nu mai zic că aia românească mi se pare cel mai puțin cunoscută de români. Și, până la urmă, orice „-ism” este nițel trist.

          Site-ul dumneavoastră, „Costăchel”, este unul plin de informații complexe și foarte bine organizat. Care este rubrica cea mai „delicioasă” și de ce?

          Chiar nu știu ce să răspund. În fond, toate rubricile de-acolo sunt copiii mei, așa că dragostea mea e riguros egală. A, că unele sunt mai citite iar altele mai puțin, asta nu-i treaba mea. Când am să ajung la concluzia că numărul de like-uri înseamnă ceva în valoare absolută, atunci probabil va trebui să mă apuc de altceva.

         Care a fost cea mai acidă remarcă pe care ați primit-o vizavi de rețetele expuse?

         Probabil cea în care un cetățean zicea ceva de genul „cum poți, domnule, afirma că se rumenesc cartofii la cuptor dacă i-ai acoperit cu apă?” I-am explicat că, în primul rând, scrisesem „aproape acoperiți” și că, oricum, la cuptor apa scade. Nu știu dacă l-am convins. Și au mai fost de-astea. În fond, ca-n orice domeniu, și-n bucătărie orice începător e convins că le știe pe toate și lumea începe cu el. Eu măcar am ajuns cât de cât la experiența și minima cultură care-mi permit să mărturisesc cinstit că habar n-am și mai am o groază de învățat.

         Fiind atât de priceput în ale gastronomiei, vi se întâmplă să ieșiți cu prietenii, familia, la iarbă verde și să nu fiți dumneavoastră cel care gătește?

        Of, chiar n-am mai ieșit de multă vreme... Dar s-a întâmplat, firește. Însă poate și datorită faptului că mulți dintre prietenii mei știu să gătească, ba chiar foarte bine. Dar de obicei ne apucăm toți de treabă, să terminăm mai repede, ca să putem sta cât mai mult apoi la taclale. Pentru că, până la urmă, ăsta-i scopul.

       Care ar fi a doua pasiune spre care v-ați orienta? Poate fi aceasta îmbinată cu ceea ce deja faceți?

       A doua? S-au adunat deja mult mai multe fiindcă, dacă n-a putut Ceaușescu, m-a făcut tranziția multilateral dezvoltat. Și, chiar dacă unele dintre ele au un singur numitor comun (adică pe mine), oricare alta va binevoi să apară trebuie să conviețuiască pașnic cu cele dinainte, n-are încotro.

       Considerați că rețetele dumneavoastră sunt pentru toate gusturile?

       Ooo, sigur că nu. Și nici n-ar avea cum, gusturile sunt mult prea numeroase. Nu pot decât să sper că fiecare poate găsi în poveștile mele măcar un punct de plecare, o idee numai bună de pus în aplicare. Ăsta e, de altfel, și motivul pentru care la sfârșitul rețetelor ofer una sau mai multe variante. Cum sugeram și mai sus, monotonia nu-i bună nici măcar în bucătărie.

       Aveți o viață socială extrem de activă. Care este refugiul dumneavoastră la care apelați cel mai frecvent în momentul în care apare epuizarea?

      Acasă, în familie. Și cam atât în clipa asta. De celelalte refugii a avut grijă Covidul.

      Care este defectul dumneavoastră profesional scos în evidență cel mai des de către cei din jur?

      Habar n-am, cred c-ar trebui să-i întrebați pe ei. Prin anii ’90 mi se reproșa des că-s prea „cloșcă”, fiindcă îmi apăram oamenii cu ghearele și cu dinții. Acum s-au schimbat datele problemei, nu mai am pe cine proteja. Plus că, poate și din cauza vârstei, colegii probabil mă menajează, nu-mi spun în față păcatele ce vor fi apărut cu siguranță de-a lungul timpului... Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, a rezolvat-o Covidul și pe asta, viața mea profesională e acasă. Iar în jurul meu nu-i decât jumătatea mea mai bună, care n-are nicio obiecție legată de modalitatea de îndeplinire a obligațiilor de serviciu. S-a obișnuit, săraca, să adoarmă târziu.

       Numiți-ne o mâncare nesănătoasă care reprezintă plăcerea dumneavoastră vinovată!

       Greu de spus, fiindcă mai întâi ar trebui să definim ce-i aia mâncare sănătoasă. Ce spun cei mai mulți dintre nutriționiștii TV nu mă interesează, ei oricum nu știu să gătească, ce debitează publicitatea, mai mult sau mai puțin mascată, nici atât. Încercând să te păzești, ajungi până la urmă la concluzia că nicio mâncare nu-i perfect sănătoasă. Dar discuția asta e, firește, una mult prea lungă. Revenind la întrebare, presupun că vor fi fost ele mai multe, de-a lungul timpului, dar s-au tot schimbat. Și, oricum, la niciuna nu m-am simțit vinovat.

Consemnat de Monica Dobrea