Aplicația sau Offline? Amândouă. Și pe amândouă le-am citit săptămâna asta.
Pentru că vă spun întotdeauna ceea ce îmi trece prin cap, am să vă spun și acum că nu aș fi citit Aplicația atât de repede după Offline. Deși amândouă mi-au plăcut în felul lor, le-am încadrat imediat în rândul celor pe care le voi uita destul de repede. Și o să vă spun și de ce.

Captivi în lumea tehnologiei

          Arno Strobel alege subiecte bine, ancorate în realitatea zilelor noastre. Îți este ușor, în rolul de cititor, să te identifici cu personajele, să te întrebi ce ai fi făcut în locul lor. Nu o dată am luat pauză și m-am gândit că asta poate fi realitatea cuiva cunoscut. Sau chiar a mea, de ce nu?

          Deși poveștile au potențial, parcă autorul fixează undeva o limită peste care nu trece. Finalurile sunt întotdeauna grăbite, aruncate parcă la întâmplare și șochează doar pe moment. E foarte posibil ca a doua zi să te întrebi ce final a avut cartea și cine a fost făptuitorul.

          Timpul nu mi-a permis foarte mult să citesc zilele astea și cărțile acestea s-au potrivit mănușă cu programul meu. Nu simțeam că rup legătura, nu mă simțeam deconectată de la poveste și de la situațiile prezentate.

Aplicația – întâmplare sau premeditare?

          Acesta ar fi trebuit să fie un articol despre Aplicația, dar cumva simt că amândouă romanele s-au legat și s-au completat foarte bine. Având ca punct comun tehnologia și informatica, romanele par să ne arunce dintr-o extremă în alta. Suntem legați de telefoane, de gadgeturi și internet. Nu ne mai îndepărtăm foarte mult de rețelele sociale, suntem tot timpul conectați și căutăm motive pentru a verifica mesageria sau telefonul.

          Eu am nevoie de zile sau ore fără telefon, am nevoie de deconectare. Simt că nu mai primesc nimic nou de acolo și mă simt prizonieră, țintuită locului. Caut motive și ocazii să stau din ce în ce mai des offline și m-am bucurat tare mult să văd că și Arno Strobel s-a gândit la asta.

          M-aș fi bucurat să mă alătur celor care s-au înscris în cadrul programului digital detox, dar mi-am luat picioarele la spinare când am văzut ce se întâmplă pe acolo. Nu m-aș fi așteptat să vină lovitura unei minți sadice chiar atât de repede. Înainte să spun ceva despre Aplicația, vă rog să îmi dați voie sa laud cu faptul că am intuit foarte repede criminalul. Deh, a fost ușor și am antrenament destul, zic eu.

Aplicația – poveste bună, final grăbit.

          Și pentru că scriu întotdeauna cu sinceritate despre ce citesc, aș vrea să spun că am fost foarte dezamăgită de faptul că editura nu a ținut cont de dorința autorului. Dacă aveți cartea asta, vă rog eu să nu citiți coperta patru. Veți găsi acolo ditamai spoilerul și un lucru pe care autorul l-a vrut păstrat secret până la momentul lecturii. Și mi se părea firesc să rămână așa. Practic, primești indiciul cel mai mare și va fi greu să citești cu același interes.

          Din fericire, știind că nu voi găsi descrierea cărții pe coperta patru (cei de la Lebăda Neagră obișnuiesc să pună acolo un fragment din carte), nu am citit acolo înainte și m-am bucurat de poveste. Eram curioasă să aflu cine, ce, cum și mai ales de ce. Era evident că nu era doar o fugă de acasă și era și mai evident că aplicația instalată pe telefon avea să fie cumva legată de cazul dispariției.

          Deși am fost foarte curioasă să descopăr povestea din spatele răpirilor, m-am simțit din nou păcălită de final. Prea repede, prea direct, prea plantat la repezeală. Personal, prefer finalurile care sunt rotunde, bine gândite și bine închegate. Am înțeles că Arno Strobel este renumit pentru finalurile lui „din topor”, brute și repezite, dar nu cred că ne „potrivim” la capitolul ăsta.

Aplicația – un soț confuz și o soție dispărută

          Aplicația ne pune pe urmele Lindei și ne „obligă” să fim coechipierii lui Hendrick, soțul acesteia. Linda dispare după o cină romantică și Hendrick este convins că nu nunta care se apropia este motivul principal. Chemat să realizeze o operație de urgență, Hendrick habar nu are că viața lui va avea nevoie de o „cusătură” zdravănă: soția lui dispare, valiza ei la fel, poliția nu îl crede și o femeie îl va asalta cu întrebări și supoziții.

          Era sigur că Linda îl iubea și era și mai sigur că femeia era fericită. Și dacă așa era, atunci de ce plecase? Și dacă nu plecase de bunăvoie, atunci de ce lipseau hainele sale? Zeci de întrebări, puțin ajutor și zero răspunsuri. Unde era Linda și cine îl va ajuta în goana sa după adevăr?

         „Instantaneele” din bârlogul criminalului au fost cele care au asigurat doza de suspans și mister. Parcă vedeam prin ceață întregul plan și nu reușeam să îl pun cap la cap. Mi-a stârnit câteva minute de frustrare, recunosc.

          Așa cum cred că v-am transmis, mi-a plăcut cartea, dar aș fi preferat alt final. Consider că este o lectură interesantă și poate fi o alegere potrivită pentru weekend.

          Aplicația a apărut la Editura Lebăda Neagră, colecția blackspot și poate fi cumpărată de aici.

Editura Lebăda Neagră

Colecție: Black Spot

Domeniu: Thriller

Traducător: Andreea Scrumeda

Data apariției: ianuarie 2022

          Articolul face parte din blogtour-ul organizat alături de colegii mei de la Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Citește-mi-l, Cărțile mele și alți demoni; Analogii, antologii; Ciobanul de azi. 

 

https://ancasicartile.ro/aplicatia-arno-strobel-recenzie/?fbclid=IwAR3BmQBF5_H6iG3PzdQ6JkIklC7EQxjwzmbZ4h7KUrEbiIqJ1csGFjiHq_M

 

 

 

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.