Anca și cărțile despre „Dragă copilă”, autor Romy Hausmann

         Dragă copilă este un roman care lasă urme. Și simt nevoia să vă avertizez încă de la început. O atmosferă sumbră, detalii care pot afecta suflete sensibile, imagini care vă vor însoți pentru ceva vreme.

         Am citit multe cărți și știți deja că am o slăbiciune pentru thrillere. Recunosc, în ultima vreme, am dezvoltat o pasiune pentru thrillerele psihologice. Mintea umană este un teritoriu vast, acoperit de multe necunoscute. Adâncimile sale nu au fost încă sondate suficient și sunt sigură că nu vor fi curând. Nici măcar nu cred că suntem pe aproape de granițele răului trasate de o minte bolnavă.

        Nu putem vedea toate relele pământului, dar auzim vorbindu-se despre ele, le vedem menționate în cărți, filme, articole sau documentare. Și când credem că nu se poate mai rău, un caz nou și înfiorător iese la suprafață. Dragă copilă este un roman care sigur ar fi depășit de realitate. Am auzit de cazuri reale care au fost mult peste cartea asta. De aceea (și nu numai), povestea asta a durut și a lăsat urme.

Tată sau monstru?

          Șocată? Puțin spus. Cartea asta s-a infiltrat pe sub pielea mea și am avut în permanență fiori reci prin tot corpul. Dureros ce s-a întâmplat cu femeile, dar îngrozitor tratamentul aplicat copiilor. Și înainte să lipiți repede o etichetă, vreau să vă spun că micuții nu au avut parte de violență fizică (nu aș fi trecut peste asta), dar au fost marionetele unei minți bolnave.

          Crescuți într-o cabană de munte aflată departe de orice urmă de civilizație, copiii aveau un regulament strict și nu se abăteau de la el.

          Deși ați fi tentați să spuneți că micuții aveau carențe în educație, să știți că nu este așa. Inteligenți și cu un vocabular foarte bogat, Hannah și Jonathan s-ar fi putut integra în orice altă familie. Dar ei nu știau cum erau alte familii. Viața lor se desfășurase numai acolo, în spatele ușilor încuiate, ale ferestrelor acoperite și ale aparatului de circulare a aerului, aparat care făcea aerul respirabil.

          Jonathan era micuț, dar Hannah era la vârsta la care primele întrebări ar fi putut apărea. Își putea aduce aminte de mama și ar fi putut să se revolte împotriva jocurilor plănuite de tata. Învățase însă să nu pună întrebări, să se ascundă în spatele informațiilor primite din cartea care știa totul. În plus, nu tatăl lor era cel care le crease o lume perfectă? De unde să știe ea cum era lumea dincolo de acei pereți?

Familii la poli opuși

          Familia din cabană nu era ceea ce putem numi o familie normală. Mama era cea care se supunea cerințelor tatălui, cea care era lovită atunci când o fărâmă de revoltă o făcea să ridice privirea din pământ.

          Ce om s-ar fi adaptat unor condiții atât de grele? Cine ar fi putut mima dragostea și atracția când și repulsia ar fi fost un sentiment prea blând?

          Acesta este romanul de debut al lui Romy Hausmann. Dar nu aș fi crezut asta o clipă. S-a priceput de minune să împletească toate firele poveștii, să presare teroare, să lase o urmă de Sindrom Stockholm, să descrie traumele și durerea personajelor. A reușit să redea cu acuratețe toate stările personajelor sale și pe mine m-a purtat de la disperare la speranță, de la groază la liniște. Deși liniște e prea mult spus. Liniște am avut abia atunci când am terminat cartea și m-am putut îndepărta de toată acea atmosferă lipicioasă și apăsătoare.

          Fiecare frază, fiecare acțiune și fiecare pagină au fost precum niște lovituri de ciocan în moalele capului. M-am simțit captivă, închisă între niște pereți reci, cu zgomote asurzitoare care ajungeau la mine de oriunde. Am avut nevoie de momente dese de respiro, simțeam nevoia de a mă îndepărta, de a râcâi cu unghiile întreaga mea piele pentru a îndepărta răul care părea să treacă dincolo de pagini.

Răpire fără vinovați

          Lena Beck avea 23 de ani, iubea viața și petrecerile. Părinții aveau despre ea doar cuvinte de laudă, prietenii îi cunoșteau înclinația spre vicii și povești de dragoste cu diferiți bărbați. Oricât de libertină i-ar fi fost personalitatea, Lena merita să rămână alături de familie, să își aleagă singura calea și viitorul.

          Lena dispare însă și niciodată nu se află adevărul despre noaptea dispariției sale.

          Trecuseră 14 ani de la noaptea fatidică și disperarea părinților de a-și strânge copila în brațe crescuse de la o zi la alta. Mama nu încetase să spere, dar se baricadase în spatele unor ziduri de protecție. Ce era mai rău: să o știi dispărută sau să apară un cadavru? Voiai să se termine întrebările sau continui să te agăți cu disperare de gramul de speranță oferit de viață?

          Viața soților Beck este dată peste cap atunci când apare o femeie care spune că este Lena Beck. Fusese victima unui accident auto, dar acest incident era doar vârful unui aisberg de traume și dureri. Cine era femeia și de ce susținea că este Lena?

          Să nu vă grăbiți cu concluziile. Vă spun că nu sunteți pregătiți pentru tot ce urmează.

Dragă copilă – când te naști sub zodia victimă

          Femeia care este spitalizată se transformă sub ochii celor dragi în epava omului care fusese odată. Și autoarea urmărește îndeaproape traumele  pe care o victimă le înfruntă după eliberare/soluționarea cazului. Nu este ușor de trăit cu vină, nu sunt ușor de îndepărtat vechile obiceiuri.

          Romy Hausmann a știut să își spună povestea. A construit-o cu atenție, a șlefuit fiecare aspect și a încercat să acopere fiecare por. Mi-a plăcut mult cartea și am simțit-o trecând prin toate filtrele sufletului meu!

          V-o recomand cu mult drag!

https://ancasicartile.ro/draga-copila-b-romy-hausmann-recenzie/?fbclid=IwAR3B7CI0_aPPmdPCpSi9rCeeoxgAFLWXITRB50rHd_aQDXRG1fGU6CiqhhU