Aplicația este un techno-thriller ce exploatează spaime generale umane, primar-onirice sau domestic-moderne, pentru a-și ține cititorii într-o tensiune continuă, urmărind cazul dispariției inexplicabile a unei femei din propria casă.

           Paralizia somnului a fost mereu asociată cu coșmarurile – atunci când într-unul vrei să scapi de ceva, dar nu reușești să te miști.
Se pare că ea are chiar un rol protectiv, pentru că împiedică trupul să facă mișcările din vis.

           Se poate prelungi până la două minute, imediat după trezire, dacă mușchii aflați încă în stare de relaxare se recuplează întârziat la comanda cerebrală… și atunci se clasează ca o afecțiune denumită paralizie hipnopompică.

          Cum ar fi însă dacă imposibilitatea de a te mișca ar fi provocată de medicamentație și persoana incapacitată ar simți tot ceea ce i se întâmplă, fără să poată reacționa?

           Iar dacă ar ajunge astfel la bunul plac al unui criminal sadic cu un bisturiu…
Există ceva care sună mai înspăimântător?

           Poate doar o aplicație-minune menită să îți asigure confort absolut, controlându-ți complet casa, care s-ar putea să fie preluată de cineva malefic?
Brrr, scriitorul german Arno Strobel știe cum să intensifice groaza pe care o produce un criminal dezaxat dintr-un thriller.

           Ar fi fost prea frumos, să fie și adevărat.
           Cel mai bun cartier, o casă modernă unde totul este controlabil printr-un sistem smart-home, oricând, de oriunde și extrem de sigur.
           Hendrik și Linda sunt în al nouălea cer de când s-au mutat aici.
           Este casa pe care și-au imaginat mereu că o vor împărți împreună toată viața.

           Dar într-o noapte, Linda dispare.
           Niciun mesaj, niciun indiciu, nici cea mai mică urmă a ei.
           Poliția nu dorește să se implice prea mult, iar Hendrik este pe punctul de a exploda.
           Ar fi putut cineva să intre în casă în acea noapte?
Și dacă a făcut-o, de ce Aplicația nu a declanșat imediat alarma?

           Hendrik devine din ce în ce mai circumspect.
Și pe bună dreptate, pentru că se pare că nu doar Aplicația știe unde locuiește el…

           „N-ai nevoie de semn de carte când citești thrillerele lui Arno Strobel pentru că nu le poți lăsa din mână! Sunt captivante și-ți dau palpitații!”
Sebastian Fitzek

           Arno Strobel (n. 1962 în Saarlouis) este un reputat autor german de thrillere.

           A studiat ingineria aprovizionării, s‑a specializat ulterior în IT, implementând proiecte ale acestei tehnologii în cadrul unei bănci din Luxemburg.
           Încurajat de succesul nuvelelor pe care le publica pe Internet, a scris primul său roman, Magus. Frăția,  în 2007.
Primul său thriller psihologic, Der Trackt, a început seria celor apro­ximativ 20 de romane Arno Strobel, bestseller ale revistei Der Spiegel, iar de atunci a rămas unul dintre autorii favoriți de pe această listă.
           Din 2014 se dedică exclusiv scrisului, reușind să entuziasmeze pu­blicul german prin abilitatea de a implica cititorul în investigațiile protagoniștilor și prin numeroasele schimbări de situație, care țin un ritm ridicat al acțiunii.

            Editura Lebăda Neagră a publicat în 2021 volumul Offline, iar în pregătire are un alt roman al autorului, Mörderfinder.

          Articolul face parte dintr-un blog-tur organizat cu ocazia apariției în limba română a romanului.

 

https://analogiiantologii.com/2022/03/30/aplicatia-editura-lebada-neagra/?fbclid=IwAR2cTC8GPwMvWlJC2w_AO9YqDQ5otgTc95UmVPivAlqRnmRi0rFSNosny6o

 

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.