Marc Bourlier este un artist complex, atât ca dinamică geografică cât și ca forme de exprimare a artei. Francez de origine, copil al unor diplomați, el s-a născut în Vietnam (în 1947) și până la maturitate, când s-a stabilit în Franța, a locuit pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp în Asia, Africa, Madagascar și America de Sud. Aceste peregrinări l-au ajutat să înțeleagă mai bine diferențele culturale dintre locuitorii diferitelor continente și să își absoarbă din acestea seva creatoare. Formarea sa profesională este una cel puțin interesantă: el a studiat fotografia și cinematografia la Paris, a fost cameraman la o televiziune din Africa de Nord, iar din 1973, în urma fascinației pe care a dezvoltat-o față de Picasso, s-a dedicat picturii, experimentând mai multe stiluri și tehnici de lucru.

       Asta până în anul 1995, când descoperind lemnul plutitor pe o plajă din Normandia, se dedică în exclusivitate sculpturii, dezvoltând chiar un stil propriu, recognoscibil. Atât în pictură cât și în sculptură, tema centrală a lui Marc Bourlier este omul, în acest sens el declarând: „Umanul a reprezentat întotdeauna elementul central al muncii mele. Există, în creația mea, o dorință reținută; simt nevoia de a-i propune celuilalt o poveste care poate fi povestea sa”. Mai mult decât atât, după mărturia artistului, umanul acesta nu este unul vag, abstract, ci întotdeauna când pictează sau sculptează oameni, el se raportează la sine, toate lucrările sale fiind în fond mai întâi autoportrete și abia mai apoi reprezentări plastice ale omului universal.

       Lucrările lui Marc Bourlier, atât cele din domeniul artelor plastice cât și din cel al sculpturii au fost expuse în țări precum Franța, SUA, Norvegia, Luxemburg, Anglia, Serbia, Slovenia, Rusia, China, Singapore și România. De altfel, relația sa cu țara noastră este una foarte strânsă, drept pentru care în anul 2019 el a fost invitatul de onoare al celei de-a doua ediții a Salonului Internațional de Artă Singulară organizat de Asociația Culturală Anarte, a cărei președinte este criticul de artă Adina Scutelnicul. Iar o parte din creațiile sale fac parte din fondul Muzeului din Iași.

      Epidemia de Sars Cov – 2 (Covid 19) ce a explodat la începutul anului 2020, a însemnat pentru Marc Bourlier un nou început, demararea unui nou proiect artistic. Fiind nevoit să rămână acasă, în izolare, departe de atelierul său de sculptură, acesta s-a întors la prima sa dragoste, arta plastică, numai că de data aceasta, a optat pentru desenul în tuș. Așa se face că în decurs de 56 de zile (17 martie – 11 mai 2020), cât a durat izolarea, acesta a realizat nu mai puțin de 120 de lucrări în tuș.

     O selecție din cele 120 de planșe se regăsește în albumul intitulat foarte sugestiv Carnetul timpului suspendat, publicat la editura ieșeană Lebăda Neagră în colecția White Spot.

     Rămânând fidel temei sale centrale, omul, pe care o exlorase și exploatase din plin și prin intermediul sculpturilor sale în lemn plutitor, el va umple toate cele 120 de planșe, cu chipuri de oameni, pe fața cărora nu se poate citi decât un singur sentiment, dar atât de vast: uimirea. Pot fi descoperite pe chipurile oamenilor din desenele lui Marc Bourlier o mulțime de forme de exprimare ale uimirii. Foarte interesant este modul în care cele două elemente, omul și uimirea, se întrepătrund în aceste desene, având de a face, la răstimpuri cu chipuri uimite, în ochii cărora nu se văd decât alte chipuri uimite; sau chipuri a căror pori sunt înlocuiți de alte chipuri uimite, mai mici. De remarcat că oamenii lui Marc Bourlier, atât cei din aceste desene, cât și cei din sculpturile antropomorfe din lemn plutitor, nu au niciun fel de membre, ci doar chip și uneori trunchi, ca și cum, așa cum ar spune poetul Nichita Stănescu, din om nu contează decât chipul, decât uimirea, în rest nimic. Foarte rarele cazuri în care apar mâinile, fiind mai degrabă sugerate, nu fac altceva decât să întărească impresia de nemișcare, de împietrire în uimire. O uimire care, de bună seamă nu face altceva decât să trimită la o reflecție interioară mai profundă, menită să se soldeze cu o regăsire de sine. În fond, aceasta ar putea fi și latura pozitivă a izolării, un timp ce ni s-a dat pentru a trăi mai mult cu noi înșine, pentru a ne regăsi, a ne redescoperi și a ne înțelege mai bine. Un stop and go necesar pentru a lua viața în piept cu o atitudine de oameni puternici.  

 

https://cronicilerai.blogspot.com/2020/10/timpul-suspendat-un-timp-al-uimirii-si.html?fbclid=IwAR0JSus0a0LQMdVkA7mkqVVR7BCbN0BuzqJLBEApomSYfBNZCe5ZWtjbkcw&m=1

 

 

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.