Aplicatia este a doua carte scrisa de Arno Strobel pe care o citesc. Prima dintre ele a fost Offline, subiectul fiind vag asemanator. De altfel, cu aceata comparatie voi si incepe, caci asa a functionat mintea mea in timpul lecturii: cumva mi-a fost readusa in prim-plan acea prima carte, o aveam in minte de parca o citisem in urma cu cateva zile.

          Pe scurt, in Offline avem o vacanta in care oamenii nu aveau voie sa aiba niciun fel de tehnologie, nici macar o camera. O tabara de detoxifiere digitala (subiect pe care l-am intalnit, abordat cu totul altfel, si-n filmul romanesc Tabara), ca sa o spun direct.

          Aici, in Aplicatia, vorbim despre o aplicatie care ar trebui sa te faca sa te simti mai sigur, o aplicatie gandita sa te protejeze. Practic, intreaga casa este protejata si manageriata unitar, Aplicatia indeplinind mai multe roluri: te ajuta sa intri in casa, iti stinge/aprinde luminile, iti porneste sau opreste televizorul ori combina, te anunta cand a terminat masina de spalat. Totul in casa trece prin acea aplicatie. Evident, are si camere de luat vederi, deci poti sa te uiti de la distanta, atunci cand esti plecat.

          Exista evident mai multe niveluri, mai multe modalitati prin care sa te loghezi, una dintre ele fiind pe baza retinei. Adica in afara de situatia aia tragica in care cineva-ti scoate ochiul si-l pune la intrarea in casa, teoretic doar tu poti deschide acea usa. Teoretic.

          Hendrik si Linda s-au mutat impreuna si urmeaza sa se casatoreasca. In noua lor casa au instalat Aplicatia Adam, cea care ii face sa se simta mai siguri si mai comozi. Caci cum altfel putem numi Aplicatia care iti aprinde singura luminile cand cobori scarile ori care iti stinge singur lumina atunci cand nu mai vede miscare prin casa?

          Insa dependenta prea mare de tehnologie are dezavantejele ei.

          La un moment dat, Linda dispare fara urma din casa (exact in perioada in care Hendrik este chemat la spital pentru o operatie urgenta, el fiind medic), acesta din urma punandu-si intrebarea de ce Aplicatia nu l-a avertizat, de ce nu a impiedicat aceasta disparitie. El refuza sa accepte ideea ca ea ar fi plecat de buna-voie, ar fi hotarat brusc sa il paraseasca fara sa anunte, fara sa dea niciun semn.

          Ce se intamplase cu Linda, cine altcineva mai dispare, cum o cauta Hendrik, cine il ajuta in aceasta cautare, ce rol are politia aici si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

          Pe mine ideea in sine, de baza, a romanului Aplicatia m-a speriat. Iar ca sperietura sa fie amplificata, ganditi-va ca am citit la rand: intai Aplicatia si apoi Fugi!. In ambele este vina tehnologiei, chiar daca rezultatul la nivel global este cu totul altul. De fapt, poate aici e cheia: daca ti-a facut rau doar TIE si altor cateva persoane nu inseamna ca ar trebui sa te simti mai bine, mai linistit. As zice chiar dimpotriva.

          Aplicatia m-a tinut in priza pe tot parcursul povestii, reusind sa intuiesc doar cateva lucruri. Nicidecum vinovatul principal, nicidecum deznodamantul final. Oricum, si daca veti fi mai atenti decat mine nu inseamna ca nu ar trebui sa va sperie. Povestea nu devine mai putin infricosatoare daca este previzibila. Uneori e chiar invers: te sperii intuind ce usor au fost pacaliti si cat de logic decurg toate ulterior.

          Aplicatia este o carte excelenta, din care avem multe de invatat. Din care AR TREBUI sa invatam, insa putini vor trage concluziile de rigoare. Ori, daca le vor trage, am dubii ca le vor si pune in aplicare.

          Aplicatia a aparut la Editura Lebada Neagra, putand fi comandata si de pe LibrisCarturestiCartepedia ori eMAG.

ps: Aplicatia a avut si ea parte de un blog-tour. Va dau la sfarsit toate linkurile unde puteti gasi articole despre carte. 

 

https://citestemil.ro/aplicatia-arno-strobel/?fbclid=IwAR2DaiFIIfTZt_X97Rib7zeNPYEo_gydS03KzsRFp-ulaYGG2UKRwFsiKsg

 

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.