Bookhub despre „Moartea tăcută. Al doilea caz al comisarului Gereon Rath”, autor Volker Kutscher

          Cititorii maturi din România, mai precis cei născuți până în anii ’80 ai secolului XX, constată aproape involuntar, printr-o simplă vizită în librării (fizice sau virtuale), cât de dominată de modă a ajuns să fie și „industria tipăriturilor” de tot felul. De exemplu, de câțiva ani buni e la modă să citești și să achiziționezi cărți de dezvoltare personală (deși sub umbrela acestui concept se regăsesc adeseori volume care nu au aproape nicio legătură cu ceea ce presupune dezvoltarea personală), iar grație lui J.K. Rowling, de mai bine de douăzeci de ani au revenit în centrul atenției povestirile fantastice. Ciclicitatea specifică modei caracterizează și „industria cărții”, dovadă nu numai speciile literare preferate de editori, dar și stilurile și curentele literare în care se pot încadra operele propriu-zise. Cititorii români maturi, spre deosebire de „mileniali”, se pot simți confuzi, derutați atunci când răsfoiesc volumele de la secția de beletristică din librării;  reperele le sunt greu puse la încercare: nu pot încadra cu ușurință volumul într-o anumită specie literară sau într-un anumit gen stilistic. Adeseori au surpriza ca eseurile propuse de anumiți autori să fie de fapt un dialog interior prin care autorul încearcă să-și rezolve criza existențială, iar nuvela să fie aproape ignorată. Dar, dincolo de toate aceste aspecte, nimeni nu se poate plânge de lipsa de diversitate. Din contră (un avantaj al globalizării, cea atât de blamată!), nimeni nu se poate plânge de lipsa diversității: autori traduși în toate limbile posibile, autori din toate colțurile lumii vin să ne satisfacă plăcerea de a citi „ceva bun” departe de lumea dezlănțuită. Parafraza nu e

          întâmplătoare pentru că recent am descoperit proiectul îndrăzneț al Editurii Lebăda Neagră din Iași dedicat romanelor polițiste subscris colecției Black spot. Seria cuprinde autori europeni de limbă franceză, germană și chiar română, cu toții născuți după Cel De-al Doilea Război Mondial. Evident că unii snobi ar strâmba din nas! Romanele polițiste sunt prea facile, „umplutură” cu care nu merită să îți pierzi timpul. Hmm!! Oare chiar așa să fie?

          Pentru a te edifica cel mai bun lucru pe care îl poți face este să își închizi telefonul și să te afunzi în fotoliul preferat cu una dintre propunerile Editurii Lebăda Neagră. Autorul, Volker Kutscher, este necunoscut publicului larg din România, dar titlul ne atrage atenția că volumul face parte dintr-o serie de autor construită în jurul unui personaj – comisarul Gereon Rath: Moartea tăcută: al doilea caz al comisarului Gereon Rath; cartea impresionează prin dimensiuni – are aproape 700 de pagini: cum să aibă atâtea pagini un policier? Dar curiozitatea învinge și te trezești atras într-o Germanie interbelică în care naziștii sunt pe punctul de a prelua puterea. Tensiunile sociale premergătoare desemnării lui Hitler drept cancelar al Germaniei sunt foarte atent inserate în intriga poveștii, contribuind la creionarea unei imagini cât se poate de realiste a Marii Crize Economice, de care au profitat naziștii pentru a prelua puterea:

„Vechiul semn cu Königgrätzer Strasse a fost înlocuit cu unul nou, alb ca zăpada: Stresemann-strasse. Rath își amintea de ziua posomorâtă de toamnă în care s-a răspândit vestea morții neașteptate a lui Stresemann, și-a amintit de cât de afectat a fost. Chiar dacă politica îl interesa prea puțin, a intuit că evenimentul avea o însemnătate mai profundă, că nu a murit doar un ministru de Externe. Stresemann a fost un tată sever, dar iubitor pentru Germania, iar lui Rath i se părea că nimeni nu e potrivit să-i ia locul. Nu vedea niciun politician puternic, care să-și iubească țara cu adevărat. Restul nu făceau decât să împrăștie, înflăcărați, vorbe goale, ceea ce-i încuraja pe naționaliștii germani să-și ascundă complexele de inferioritate sau să se comporte cu aroganța pe care naziștii lui Goebbels o confundau cu patriotismul.” (p. 175)

          Volker Kutscher respectă întru totul rețeta unui roman polițist clasic: intriga crește progresiv, personajul principal, proaspăt mutat în capitală, ca urmare a unui eșec profesional, încă în curs de adaptare, are de-a face cu un caz aparent banal de omucidere din culpă pe un platou de filmare. Dar, ca în orice roman clasic, aparențele înșeală și, tot ca în astfel de volume, șeful departamentului este mai mult decât ostil și respinge ipoteza de lucru a comisarul Rath. Dialogurile în contradictoriu îl provoacă să ancheteze pe cont propriu, la limita legalității, iar dilemele îi prilejuiesc numeroase momente de introspecție reflexivă, care infirmă numeroasele prejudecăți despre polițiștii de ieri sau de azi:

„Victor Meisner, actorul și soțul, lipsea de pe lista celor audiați și se părea că nici ieri nu își făcuse apariția pe platourile de filmare. Ar fi fost o minune dacă Plisch și Plum ar fi dat dovadă de inițiativă și l-ar fi căutat și audiat în privat. Pe toți ceilalți i-au audiat pe platoul de filmare, unde se pare că Dressler chiar a continuat să filmeze, în ciuda morții actriței principale. Rath și-a amintit de vorbele lui Bellmann: ”Timpul înseamnă bani”.

Și s-a gândit la zicala preferată a tatălui său: „Cunoașterea e putere”. Abilitatea de a reduce totul la simple ecuații îi ajuta pe unii oameni să găsească ordine în lume, dar Rath nu putea și nu voia să facă acest lucru. Se temea că astfel nu va putea să mai vadă realitatea, iar munca lui tocmai despre asta era: de a aduce realitatea la lumină și de a clarifica ceea ce s-a întâmplat, oricât de complicat, haotic și ilogic ar putea fi, pentru că realitatea tocmai așa era de cele mai multe ori: complicată, haotică și ilogică. (p. 156)

         Gereon Rath este un polițist atipic pentru vremurile noastre: evită pe cât posibil să folosească arma din dotare, iar vocabularul său și ironiile subtile la dresa unor colegi mai mult sau mai puțin bine pregătiți sunt departe de limbajul licențios cultivat în serialele americane din ultimele decade ale secolului XX și primele două ale secolului XXI. Dar, dacă ne uităm cu atenție la documentarele și reportajele europene din ultimii ani, nu putem să nu remarcăm faptul că tipologia lui Gereon Rath este un ideal spre care tind mai toți. Care e lecția pe care o are învățat Gereon Rath? Pe măsură ce ancheta se complică și apar noi victime, toate actrițe, comisarul german înțelege că fără munca în echipă i-ar fi fost imposibil să dezlege ițele unei povești în care a fost cât pe ce să își piardă și viața, tocmai pentru că a mers pe cont propriu.

          Plasarea acțiunii în plină criză economică interbelică în cea mai afectată țară europeană din acest punct de vedere, îi permite cititorului să aibă o imagine realistă a vremurilor: germanii au fost vinovații fără vină: lor li se atribuie încă și astăzi o parte din vina lui Hitler și a colaboratorilor săi care au preluat puterea speculând slăbiciunile sistemului și momentele de maximă tensiune socială:

„- Facultatea de Drept e luată cu asalt de idioți reacționari, a spus ea, iar acești maimuțoi se presupune că vor reprezenta în curând statul nostru de drept! Noapte bună, Germania! Nici nu vreau să știu câți dintre colegii mei sunt naziști!

-E la modă să fii nazist, a spus Rath, dar modele vin și trec.

-Doar că, din nefericire, politica e ceva mai important decât ultimul fel de croială.” (p. 311 – 312)

         Volker Kutscher, prin intermediul intrigii polițiste, reușește o reparație morală mai mult decât necesară: puțină lume își mai aduce aminte de perioada de început a cinematografului, și cu atât mai puțin de contribuția deosebită a școlii de cinematografie germane interbelice; faimoasele studiouri UFA nu au fost un accident; competiția era acerbă, iar trecerea de la filmul mut la filmul sonor a fost o piatră de încercare în stabilirea noilor repere estetice. Evident, ca în orice domeniu, obsesia pentru profit duce la compromisuri greu de acceptat de către unii dintre cei implicați această industrie aflată la început de drum. Crimele în serie, un gest extrem, șocant pentru toți ceilalți, sunt perfect justificabile pentru un tânăr educat, dar victimă a unor părinți incapabili să gestioneze boala propriului copil:

„S-a terminat. Trebuie să se resemneze că viața s-a terminat.

Jumătate din viață și-a petrecut-o considerându-și propriul corp drept cel mai mare inamic. De atunci și-a dat seama cât de rar ajunge omul să se ridice la înălțimea potențialului său atât timp cât e blocat în propriul corp. Ca omul să poată ajunge la esența sa adevărată, trebuie să se elibereze de corp, să-l lase în urma sa, ceea ce se poate realiza numai prin artă. Sau prin moarte.

Știe că le-a contopit pe cele două.

Și nu regretă nimic.

Doar că nu a putut să-și ducă până la capăt ultima operă. Aceasta ar fi fost mai bună decât oricare alta de până atunci.

Desăvârșită.

De ce l-au închis pe el, cel care făcea oamenii nemuritori, și pe ucigașul lui Betty Winter, cel care a pângărit-o și i-a furat nemurirea, îl lasă să umble liber?!

Nu înțelege. Și ei nu-l înțeleg. Pe el. Nu înțeleg nimic din ceea ce le povestește și nimic din ceea ce a făcut. Nu se poate vorbi cu ei.

Și dacă tot nu se poate vorbi cu ei, atunci mai bine tace.

Aude pași și sunetul metalic al legăturii de chei. Se aud cheile învârtindu-se și broasca scârțâind, apoi se deschide ușa. Îl iau din nou. Nu știu că a murit deja.” (. 658 – 659)

          Pariul Editurii Lebăda Neagră este câștigător: ritmul alert, scriitura cursivă, personajele atent construite sunt elemente clasice, care îți garantează succesul, indiferent de modă. Așteptăm și celelalte aventuri ale unui comisar tipic european, mucalit, anxios, dar și ambițios, cu valori morale bine definite.

https://bookhub.ro/clasicul-care-nu-se-demodeaza-niciodata/?fbclid=IwAR3c8m2hYXzxavKS0_oPQtuTZ_OO9xNvfZehimNb2z0L3wgsXNtLBJv2_Zo#.YgU0Sy9KVeE.facebook