Arno Strobel (n. 1962 în Saarlouis) este un reputat autor german de thrillere. A studiat ingineria aprovizionării, s a specializat ulterior în IT, implementând proiecte ale acestei tehnologii în cadrul unei bănci din Luxemburg. Încurajat de succesul nuvelelor pe care le publică pe Internet, a scris primul său roman ,,Magus. Frăția” în 2007. Primul său thriller psihologic, ,,Der Trackt”, a început seria celor aproximativ 20 de romane Arno Strobel, bestseller ale revistei ,,Der Spiegel”, iar de atunci a rămas unul dintre autorii favoriți de pe această listă. Din 2014 se dedică exclusiv scrisului, reușind să entuziasmeze publicul german prin abilitatea de a implica cititorul în investigațiile protagoniștilor și prin numeroasele schimbări de situație, care țin un ritm ridicat al acțiunii. ,,Offline” (2019) este cel mai recent roman al autorului Arno Strobel.

          „Cinci zile fără internet. O evadare din stresul digital. Detoxifiere digitală. Acesta este proiectul unui grup de tineri care călătoresc la un fost hotel de pe muntele Watzmann, aflat la o altitudine de 2000 de metri. Dar a doua zi unul dintre ei dispare și este găsit maltratat la scurt timp după aceea. Acum începe o călătorie proastă pentru toată lumea, aparent fără ieșire. Pentru că sunt offline și nu pot cere ajutorul nimănui.”

          Citind titlul „OFFLINE”-thriller psihologic te gândeșți că e ceva legat de internet, de programare, de calculator.

           E și nu e!!!!

           Are ceva legat și de calculator, dar este un thriller excepțional bazat  mai mult pe natura umană, pe slăbiciune sau tărie, pe mintea umană care poate ajunge în diferite moduri și stadii. Mintea ține aici locul unui computer, pe care schizofrenicul, care o deține, reușește s-o treacă în modul „offline” și să se ascundă undeva în interiorul ființei  sale.

           Dar să vedem despre ce este vorba.

           Prologul cărții pare a te introduce direct într-o crimă.  Katrin, protagonista, își sărbătorește singură ziua de naștere, „prietenul” ei, Florian, fiind plecat cu firma, are la un momendat halucinații,i se pare că aude voci, telefonul prietenului e deconectat. Te aștepți ca ea să fie ucisă și Florian să fie călăul. Dar de-a lungul romanului,ascultând povestea  spusă de Florian, vei afla că  de fapt nici nu știuse cine e Katrin până când ea nu-l reclamase.  Poate prin prisma serviciului drumurile lor se întâlniseră, dar nu o cunoscuse niciodată.  Cercetările poliției îi dau dreptate lui Florian,Katrin este evaluată, judecată pentru hărțuire și închisă într-o instituție psihiatrică.  Cu tot tratamentul, care o făcea să fie într-o stare vegetativă, ea tot aude voci.  Dar dorința de răzbunare, pentru că ea e convinsă de adevărul ei,o fac să se retragă din calea vocilor undeva în adâncul minții ca și cum ar fi „offline”. Pare vindecată, pleacă din spital și urzește o răzbunare halucinantă pe care o vom vedea de-a lungul romanului, țelul final fiind de-a se răzbuna pe Florian.

          Acțiunea propriu-zisă începe cu o propunere făcută de firma Triple-O-Journey, un program  de Detox Digital. Câțiva se înscriu individual, dar 4 persoane sunt trimise de la aceeași firma, după propunerea primită de director. Este un program experimental, echipa urma să fie condusă de doi ghizi la un hotel montan,aparatele de orice fel telefon, tabletă nu numai că vor fi „offline”, dar rămân sigilate la locul de întâlnire, oricum sus nu aveau semnal, era doar o stație de radio necesară în caz de urgență.

          Personajele erau: Thomas,Florian, Anna și șefa lor Jenny de la aceeași firma, apoi David-fost membru în forțele speciale acum agent bursier, Annika și Mathias –soț și soție, Sandra angajată la o firma de asigurări.  Din partea firmei organizatoare erau: Johannes șeful grupului, Nico și Ellen.

          Încă de la început și pe parcursul drumului ni se arată caracterul personajelor cu trăsăturile lor bune sau rele, atitudinile calme, critice sau provocatoare.

          Hotelul îi șochează la început, dar peisajul este superb și partea renovată excelentă. Acolo îi găsesc și pe cei doi administratori Horst și Timo, fiecare cu caracterul, felul de-a fi și problemele  lor. Ei aveau grijă să fie menținută căldură, să repare dacă se strica ceva, aveau și cheile de rezervă de la camere, știau topografia locului, pentru că hotelul avea multe culoare și camere vizibile sau ascunse.

          Abia ajunși acolo începe furtuna, deci sunt izolați din cauza căderilor masive de zăpadă. Încă din prima seară spiritele se încing, se află poveștile lor de viață, fiecare se manifestă după caracterul lui sau după “masca” pe care o poartă.

          Apoi Thomas este atacat și, deși îl găsesc și încearcă să-l țină în viață, face o infecție și moare. Oamenii sunt îngroziți, își dau seama că ucigașul îi sectionase coloana ca să-l paralizeze, îi tăiase limba, îi arsese ochii, îi perforase urechile, părea ca și cum ar experimenta ceva și el ar fi primul.

         De aici începe adevărata nebunie, teama, siguranța unora că știu cine e vinovatul și acțiunile în consecință.

         Cu toate măsurile de apărare-se închid în camere, circulă doar câte 2-3, următoarea este Anna, doar că ea este doar paralizată, are ochii lipiți, trahea zdrobită, urechile perforate. Dar trăiește și Jenny încearcă să aibă grijă de ea.

          Johannes moare otrăvit, cu ei de față, bând un pahar de whisky.

          Se învinuiesc unii pe alții, se amenință, dar concluzia clară este că ucigașul este unul de-al lor.

          Dar cine e călăul?

          De ce ucide?

          Ce planuri are?

         Jenny are grijă de Anna în timp ce ceilalți încearcă să se păzească unii pe alții.  Anna a cărei minte funcționează încearcă să-și învingă neputința de-a vorbi pentru a le spune cine a adus-o în starea asta, cine e dușmanul. Și-și dă seama că are o cale. Când Jenny îi pune mâna pe frunte, cu toată puterea pe care o are, Anna mișcă capul, în așa fel încât să fie un cod binar, știind că șefa ei  îl va descifra. Așa îi comunica că ultima voce auzită  a fost a lui Florian și despre ușa de la camera secretă.

        Jenny caută camera, dar spre surpriza ei îl găsește pe Florian legat și inconștient. Este atacată de adevăratul ucigaș, doborâta și legată. Se străduie să pună întrebări sperând că timpul va ajuta să fie salvată.  Așa află o poveste halucinantă și este salvată la timp.

        Cine este criminalul?

        De ce i-a omorât pe ceilalți?

        Ce a avut cu ei?

        Ce are cu Florian?

        Ce pânză de păianjen a țesut pentru a-l avea aici?

        Cine o salvează  pe Jenny?

        Ce se întâmplă cu criminalul?

        Veți afla totul citind cartea.

        Este o poveste alertă, intensă, cu un deznodământ  neașteptat și o poveste halucinantă.

        O poveste a ceea ce poate pune la cale  o minte bolnavă până se retrage în „OFFLINE”.

Nu degeaba  Sebastian Fitzek afirmă:

„N-ai nevoie de semn de carte când citești thrillerele lui Arno Strobel pentru că nu le poți lăsa din mână! Sunt captivante și-ți dau palpitații!”

 

https://literaturapetocuri.ro/offline-de-arno-strobel-editura-lebada-neagra-recenzie.html?fbclid=IwAR1Iu6-DpiWHiNSMLFyI88b5Aq365nKqEWI58Vz06yhVEO4nDuuy8bFG_QQ

 

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.