Eu, Dracula și John Lennon - Jan Cornelius

în stoc

EU, DRACULA ȘI JOHN LENNON. Povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și mirificul Occident: un roman, scris melancolic și cu umor, despre Est, despre cum este privit Estul, despre absurdul cotidianului în perioada comunistă.

„Pe Jan Cornelius îl știam ca pe unul dintre cei mai înzestrați traducători de literatură. Când i-am citit cartea, am descoperit cu plăcere un autor melancolic și totodată plin de umor, care se apleacă asupra peisajului românesc cu atenție și tandrețe, dar și cu luciditatea și spiritul critic ale unui adevărat scriitor.” (Andrei Pleșu)

„Evrica! Acuma știu, în sfârșit, de ce Caragiale, Ionesco, Urmuz și Tristan Tzara au descris mai bine absurdul decât oricine pe lume – pentru că au trăit în România. Mi-am propus să mă întorc aici cel puțin o dată pe an, căci un lucru e sigur: în țara asta n-ai cum să te plictisești.” (fragment)

42,00 RON