eBook Nu (de-aia) sunt o inspirație - Alex Szöllö

în stoc

Spuneți-i cum doriți, „cod al bunelor maniere”, „avertizor de demnitate”, dar Alex Szöllö vă pune în mâini un manual din „România educată” v.2.0 (oare în educație există studii de fezabilitate?) despre umanitate, văz, vizibilitate și holbat, accesibilizare, băgători de seamă, „bă, handicapatule”, egalitatea de șanse, terapie, frici, despre iubire necondiționată și ființe necuvântătoare, pasiuni, depășirea condiției, muzică, despre ce pare „bolnav” și „sănătos”, bullying, dizabilitate și neplata celor nșpe păcate. Pe o rampă cu înclinare adecvată, veți fi puși în situații diferite, povestite cu umor, nonșalant și cu credință, pentru a înțelege că există normalitate, nu neputință.

 „Știți care-i marea mea binecuvântare? Că printre cei din minoritate se numără oameni cu suflete a căror putere seamănă cu cea din sufletul regelui David în clipa bătăliei cu gigantul Goliat. Nu mă simt judecat, nu mă simt hărțuit, nu mă simt obligat în prezența lor să fiu altcineva, altceva, altcumva decât sunt în viața de zi cu zi. Iar asta înseamnă enorm pentru mine. Bucuria libertății de a fi noi înșine trebuie să caracterizeze prieteniile fiecăruia dintre noi. Cu sau fără dizabilități, rockeri, rapperi, depeșari, punkeri, metaliști, maneliști sau iubitori de folclor, albi, negri, creștini, evrei, musulmani, budiști, șintoiști, orice am fi, oameni suntem, și cred că trebuie să ne bucurăm de umanitatea noastră. Deplină. Cu bune, cu rele, cu toate dintre ele, și cu tot ce se întâmplă în jurul nostru.” (Alex Szöllö)

34,85 RON