TÂRGUL DE CARTE LIBREX - PREZENTARE DE CARTE - OANA NEDA

Oana Neda - Lansarea volumului de debut Porturile Lunei

Data și ora: Joi, 11 aprilie, ora 19:00

Durata: 30 minute

Locul desfășurării: Spațiu de evenimente

Specificul evenimentului: Prezentare de carte și sesiune de autografe

Invitați: Oana Neda, autor și Leonard Relea, jurnalist

Moderator: Adrian Christescu, scriitor.

Oana Neda alege să nu păstreze secrete, ci să trateze, prin transfuzie, anxietatea și depresia. Povestit pe unde radiofonice, romanul Porturile Lunei expune probleme familiale, legate de abuz, atașament, comportament adictiv, izolare și respingere, venind cu rezolvări, în ton crescendo, întru eliberarea sufletelor. Există un ocrotitor pentru fiecare; cel al Lunei e marin, turcoaz și, de peste tot, „își aprinde o țigară și zâmbește cu toți cei șaptesprezece pistrui”. Oana Neda: „M-am născut în 1973, în Bârlad. Lipsa rețelelor de socializare și tihna orășelului plin de copaci bătrâni au făcut ca cititul să devină repede plăcerea majoră a unei fete care își ascundea timiditatea sub comportamentul băiețos și renunțase la codițe în favoarea genunchilor zdreliți. Partea interesantă e că m-am apucat a repovesti ceea ce citeam, iar ai mei – auditoriu fidel – au început a căpăta migrene în fața noilor aventuri ale lui D’Artagnan ori Ali Baba. «Scrie, măi fată!», mi-au zis și mama și tata și profu’ de română. Eu m-am gândit că e un sfat bun; iar prin 1991, când am terminat Facultatea de Drept, am început a țese poveștile oamenilor cărora le eram avocat. Cum instanța nu e chiar tot timpul iubitoare de literatură, m-am gândit să îi anunț și pe alții despre copleșitorul meu talent. Așa s-a făcut că întâmplările zilnice au ajuns în LiterNautica ori Literomania, apoi, grație blamatelor rețele de socializare, sub ochii cunoscuților și prietenilor. Porturile Lunei s-a născut în urma unui pariu cu mine însămi și a unui termen înnebunitor de scurt pe care îl aveam la dispoziție. Doina Ruști a zis că e în primele opt manuscrise dintre cele (deloc puține) care îi ajunseseră sub ochi. Eu am gândit că e bine să scrii dintr-o răsuflare, că e ca și cum ai sta cu un prieten, la o cafea, povestind ce ți s-a întâmplat peste zi.”