CITESTE-MI-L despre „Moartea în Camargue”, autor Cay Rademacher

          Moartea in Camargue este a doua carte a seriei Roger Blanc. Primul volum s-a chemat Mistralul Ucigas.

          Acum, ca sa incep direct, in forta, trebuie sa spun ceva important, relevant: ca sa intelegeti Moartea in Camargue trebuie sa intelegeti un pic cum sta treaba cu coridele. Stiu ca unii au ceva impotriva coridei, ar dori-o interzisa, nu-i contrazic vehement, au argumentele lor concrete, insa lor le este adresat acest indemn. Foarte multi dintre ei, ce-i drept, nu toti, refuza macar sa incerce sa inteleaga filosofia din spate. Poti incerca sa intelegi chiar si chestii cu care nu esti de acord.

          Personal, nu as interzice corida, motivele fiind multe. Mult prea multe. Nu vreau sa revin asupra ideii, am scris deja acest lucru, am si fost la corida. Vreau doar sa indemn oamenii sa cerceteze mai adanc problema, sa se gandeasca un pic mai mult. Nu este un sport sangeros, barbar si inutil. Este mai mult decat atat. Sau, ca s-o iau altfel, daca ar fi doar un sport sangeros, barbar si inutil, de ce are atata succes? Ar trebui sa va ganditi la asta.

          Intriga romanului are legatura cu corida, caci crima este infaptuita de un taur eliberat dintr-un tarc. Detectivul Roger Blanc trebuie sa demonstreze ca eliberarea taurului a fost intentionata, ca a fost intentie si nu accident. Ii este foarte greu sa faca acest lucru, pentru ca tuturor le convine mai mult varianta accidentului. Un accident nevinovat, un ucigas evident, taurul, care a si fost ucis ulterior. De ce sa cercetam niste lucruri atat de clare?

          Nu va spun mai multe, in mod evident nu va dezvalui finalul, vinovatul, asta va trebui sa descoperiti singuri.

          Insa simt nevoia sa va vorbesc despre niste pseudo-artisti, la fel de importanti in aceasta poveste: comerciantii de arta. Niste oameni utili, fara de care domeniul artistic la modul general (fie ca vorbim despre cinematografie, literatura, teatru, muzica ori chiar pictura), ar fi mult mai sarac. La propriu zic, din punct de vedere financiar.

          Oamenii acestia se diferentiaza radical de artisti, fiind din toate punctele de vedere complet contrari. Stiti probabil expresia “suflet de artist”. In esenta, un suflet de artist este unul pur, antimercantil. Poate egoist, dar egoist intr-un mod naiv. Plin de el, ingamfat, asta da, dar placut in 90% din cazuri. Oamenii se considera geniali, deasupra tuturor. Ei nu suporta sa discute despre chestiuni marunte, preferand sa se refugieze in arta lor, care este superioara. Dar ei nu sunt deloc mercantili. Unii as spune chiar ca ajung sa nu mai stie valoarea banului.

          Eh, daca arta la modul general ar fi populata doar de suflete de artisti, ea n-ar ajunge la publicul larg. Pentru a contrabalansa situatia, au aparut comerciantii, cei cu suflet mercantil, cei care stiu sa vanda arta exact cum ar vinde cartofi ori cum ar vinde o periuta de dinti. Niste oameni lipsiti de scrupule, de suflet, care insa, in felul lor, fac foarte mult bine artei. Vedeti exact ce rol joaca un astfel de comerciant, bisnitar, in toata povestea.

          Nu pot sa nu va reamintesc un aspect important: autorul este un scriitor german ce s-a mutat si a trait in sudul Frantei. Omul traieste acolo, insa este cumva un strain, un outsider. Exact cum este Roger Blanc, exilat din Paris in sudul (mult prea) insorit al Frantei. Francezii din nord sunt mai reci, mai incuiati la minte. Nu revin asupra detaliilor, recititi articolul scris despre prima parte a seriei.

          Evident, mi-a placut si cum se dezvolta personajul, apar si personaje din prima carte, deci va indemn sa le cititi in ordine pentru a intelege complet romanul Moartea in Camargue. Mi-a placut atmosfera, am fost prin Sudul Frantei, chiar daca nu prin zona descrisa in carte, dar atmosfera este cumva aceeasi. Am fost si la corida, chiar daca in Spania, asa ca eu am trait un pic diferit lectura acestei carti.

https://citestemil.ro/moartea-in-camargue-roger-blanc-2-cay-rademacher/