A fost frumos și greu. În mai puțin de 12 luni, am trecut prin greutăți de toate felurile, dar am avut și o serie de satisfacții surprinzătoare. Ironia sorții este că editura noastră a apărut în chiar anul unei Lebede Negre care a schimbat din temelii întreaga societate, precum și industria în care ne desfășurăm activitatea. Piața cărții a fost blocată, apoi ușor, ușor a început să se redeschidă timid, mai ales pe Internet.

            Obiceiurile proaste însă au rămas. Atitudinea marilor rețele de comercializare a cărților a rămas la fel, de nepăsare în ce privește activitatea micilor edituri, iar lipsa de pricepere a librarilor în a-și promova marfa a fost dusă, parcă, în extrem. Am întâlnit însă și parteneri care au fost absolut minunați și cărora le mulțumim. Ei sunt cei care ne țin moralul ridicat. Și, evident, calitatea cărților pe care am ales să le edităm. Am investit mult în ele și suntem convinși că cititorii vor aprecia eforturile noastre. Începând din vară, am reușit să edităm următoarele cărți:

- Căsuța lui Snowie. Povești cu o pisică și 22 de borcane de dulceață de Angelica Lambru. O minunată carte de povești pentru cei mici.

- Câinele șchiop. Proze scurte de Radu Părpăuță.

- Hotelul Amintirilor. Proze scurte de Adrian Christescu.

- Legendele din farfurie. Rețete celebre cu garnitură de povești, salată de mituri și tacâmuri istorice de Marius Cristian.

Sorsok és szerelmek. Proze scurte de Jung Ildiko Judith.

Pachetul. Un thriller psihologic al celebrului autor german Sebatsian Fitzek.

Destinul lupului singuratic. Thriller de Adrian Chrsitescu.

Aventurile unui călător naiv, între mișcare și izolare de Jan Cornelius.

Carnetul timpului suspendat de Marc Bourlier. Un superb album de artă singulară.

Cadoul. Thriller psihologic de Sebastian Fitzek.

O viață dublă. Între Est și Vest de Corneliu Cazacu. O extrem de reușită carte de reportaje fotografice din cele mai exotice și fierbinți locuri ale planetei.

           Este poate o cifră mică în comparație cu editurile consacrate, dar nu e nicio grabă. Venim puternic din urmă. Avem pregătite pentru începutul anului o serie de cărți extrem de interesante, din care putem enumera doar câteva, cum ar fi:

- Omul Șoaptă. Thriller de Alex North.

- Trolii lui Putin de Jessikka Aro. O extraordinară incursiune în sistemul de propagandă și manipulare orchestrat de regimul Putin.

- Sexul inutil și Cele șapte păcate ale Hollywoodului de Oriana Fallaci. Acestea vor fi primele din seria dedicată Orianei Fallaci, considerată ca fiind cel mai important reporter și jurnalist al secolului XX. O autoare extrem de puțin publicată în limba română, la fel ca peste tot în țările din fostul lagăr socialist, din cauza rezistenței acerbe a corectitudinii politice.

- Umbra lui Raphael. Thriller de Adrian Christescu.

- Peștele ud și Moartea tăcută de Volker Kutcher. Primele două cărți din celebra serie care a inspirat serialul de mare succes de pe Netflix - Babylon Berlin.

- Offline. Thriller de Arno Strobel.

...Și multe, multe alte surprize! Avem peste 30 de titluri în pregătire, ceea ce nu e rău deloc pentru o mână de oameni.

            Suntem optimiști și așteptăm cu încredere începerea lansărilor și a târgurilor de cărți pentru a ne putea întâlni cu dumneavoastră, cititorii noștri! În așteptarea acelui moment, suntem bucuroși să vă urăm un An Nou fericit, plin de bucurii și multă sănătate! Fie ca singura Lebădă Neagră rămasă în peisaj în 2021 să fie editura noastră!

La Mulți Ani!

 

   

 

 

 

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.