Echipa Editurii Lebăda Neagră vă așteaptă să publicați!

Pentru ca manuscrisul dumneavoastră să fie evaluat din punct de vedere literar și științific, vă rugăm să respectați regulile de mai jos.

E-mailul dumneavoastră trebuie să conțină:

- un fragment de 5.000, maximum 10.000 de semne cu spații din manuscrisul dumneavoastră. Dacă acesta este în acord cu toate exigențele Editurii Lebăda Neagră, vi se va solicita întregul manuscris.

- un sinopsis al manuscrisului dumneavoastră (maximum 500 de semne cu spații); - propunerea de titlu pentru manuscris;

- un CV literar sau în strânsă legătură cu activitatea dumneavoastră de publicare;

- categoria de vârstă căreia i se adresează textul literar (copii, adolescenți, adulți) și genul cărții (ficțiune – realistă, polițistă, fantastică, SF, thriller etc. – sau non-ficțiune – memorii, istorie etc.).

În cazul în care manuscrisul vă va fi solicitat, acesta trebuie să aibă diacritice și poate conține: un motto, un cuprins, o prefață sau o introducere, o postfață, poate fi însoțit de recomandări, paginile sale pot fi numerotate etc.

În cazul manuscriselor însoțite de ilustrații, Editura Lebăda Neagră nu garantează păstrarea colaborării cu ilustratorul respectiv, dacă manuscrisul va fi acceptat pentru publicare.

Veți primi un răspuns de la noi, indiferent dacă acesta este negativ sau pozitiv. Editura nu își va justifica răspunsul în cazul manuscriselor respinse. În funcție de fluxul de propuneri de manuscrise care ne sunt trimise, durata minimă de așteptare este de 2 luni, iar cea maximă de 6 luni.

Nu primim mai multe propuneri de manuscrise de la același autor odată.

În cazul în care manuscrisul unui autor a fost refuzat de echipa Editurii Lebăda Neagră, o a doua propunere de manuscris de la aceeași persoană poate fi primită peste minimum un an.

Nu există restricții tematice ori de altă natură pentru manuscrise.

Vă rugăm să trimiteți documentele solicitate prin e-mail la adresa manuscrise@blackswanpublishing.ro.

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.