Încă din anul 2011 ați început să lucrați la romanul "Sub semnul clepsidrei". De ce a durat atât până să primească forma finală?

Am vrut să transmit prin intermediul cărții mele un mesaj în care să se regăsească cât mai mulți oameni, iar atunci când aduci în lume o creație, care se vrea și purtătoare de mesaj, procesul durează un pic mai mult. Plus că în această perioadă am fost binecuvântată și cu doi copii, iar cei care sunt părinți înteleg foarte bine că nu prea mai ai timp să faci și altceva.

 

Cum ați ales subiectul cărții? Ce anume v-a făcut să vă îndreptați către acest gen literar?

Eram într-o perioadă a vieții mele în care mi se părea că îmi irosesc timpul, prinsă într-un univers profesional care nu îmi oferea nicio perspectivă, nicio satisfacție. Într-o seară călduroasă de august, în timp ce priveam cerul înstelat, mi-am dat seama că aș vrea să las o urmă a trecerii mele pe acest Pămînt. Si ce ar fi fost mai bun decât o carte? O carte thriller pentru că în spate am formare de jurnalist și evident apetit pentru stilul lapidar, colocvial, care mustește de mister, acțiune și o derulare cât mai rapidă a evenimentelor.

 

Când credeți că vă veți bucura cititorii cu o nouă carte? Ne puteți spune și care vor fi subiectele pe care intenționați să le abordați?

Romanul “Inima minții” este în prezent în lucru, sper eu să vadă lumina tiparului anul viitor, are la bază povești de viață adevărate, doza de suspans care mă reprezintă și nu în ultimul rând, atinge un subiect delicat, dar în același timp controversat al societății românești post-decembriste.

 

Care a fost cel mai surprinzător feedback primit în legătură cu volumul "Sub semnul clepsidrei"?

O cititoare care mi-a spus că este la a treia lectură a cărții și încă mai are lucruri de descoperit.

 

Cât timp dedicați pasiunii dumneavoastră, scrisul?

Atunci când scriu, timpul nu mai există pentru mine, nu mai este cuantificabil tocmai datorită faptului că Inspirația, apărută în cele mai neașteptate momente, oprește timpul în loc.

 

Ne-ați putea spune un lucru neobișnuit despre dumneavoastră?

Sunt pasionată de spațiul cosmic și una dintre dorințele mele secrete este să fac parte dintr-o misiune spațială care are drept scop căutarea de noi forme de viață în Univers.

 

Cine este de fapt Adriana Moț?

Adriana Moț este o scriitoare dintr-un orășel de provincie pornită într-o misiune, aceea de a recâștiga publicul român cititor de carte, prea mult timp au fost promovați autorii străini și lăsați în umbră autorii români. Și chiar dacă misiunea nu este una deloc ușoară, Adriana Moț nu va renunța niciodată, pentru că își dorește cu adevărat să lase o urmă pentru generațiile viitoare.

 

Consemnat de Monica Dobrea

on 0

Comments

Leave A Reply

Your email address will not be published.