BOOKHUB DESPRE COPIII FRASINULUI ȘI AI ULMULUI, AUTOR NEIL PRICE

          Într-o lume ultra-tehnologizată, scenariile despre inteligența artificială care va ajunge să ne controleze tind să fie crezute de o bună parte a semenilor noștri pesimiști, dar, surprinzător sau nu, iată că în secolul XXI încă ne plac poveștile, basmele, legendele, încă ne place să credem că binele va învinge răul, iar Făt Frumos va veni (pe un cal alb, dar mai degrabă într-o mașină cu mulți cai putere) să o salveze pe Ileana Cosânzeana din brațele maleficului prinț.  În acest context, nu putem să nu ne întrebăm cum se explică abundența de filme care aduc în prim plan personaje mitice dintr-o lume întunecată, cu nume greu de pronunțat, războinice, brutale, murdare, care se luptă pe viață și pe moarte și care nu acceptă dialogul și cu atât mai puțin tratatele de pace? Spectatorului obișnuit (indiferent de vârstă) îi va fi greu să încadreze într-o anumită epocă acțiunea și personajele acestor filme, și cu atât mai dificil să pună cap la cap elementele de cultură și civilizație aduse în prim plan de regizori al căror scop este unul pur mercantil. La această imagine încețoșată au contribuit și manualele de istorie (cel puțin din România, dar cititorul avizat va realiza că și în alte țări analiza a plecat de la aceleași premise): etnogeneza europeană a fost (și este) prezentată mult prea succint, didacticist, iar contribuția a numeroase grupuri etnice este cel mult amintită în două rânduri. E adevărat că este aproape imposibil ca în două, patru ore să poți sintetiza un proces care se întinde pe mai bine de jumătate de mileniu, dar o parte dintre popoarele migratoare ar merita măcar un studiu de caz, care să fie punct de plecare pentru unele proiecte ale elevilor curioși și dornici să aibă o imagine coerentă a unei epoci pe cât de îndepărtate, pe atât de fascinante. Din perspectiva etnogenezei europene, vikingii sunt prezentați ca o excepție, din mai multe perspective: primii migratori care dispun de flotă, și chiar sunt buni navigatori, primii care ajung în America, un continent încă neimaginat de către europeni la cumpăna mileniilor I și II. Cititorul nu e lămurit însă: în ce grupă de migratori trebuie incluși vikingii, cu cine se aseamănă? Ce îi determină să ajungă până în Nordul Africii și la Constantinopol? Chiar au fost așa de sălbatici, de primitivi, precum se înțelege din unele relatări și din filme?

          Lista de întrebări despre vikingi este mult mai lungă și mai complexă, dar Neil Price, un reputat arheolog englez specializat în studiul epocii vikingilor, ne dă răspunsul la o bună parte dintre acestea. Dacă ne uităm pe rafturile librăriilor vom putea remarca o serie de studii dedicate vikingilor, inclusiv colecții de mituri (atât de necesare în contextul filmelor care denaturează uneori grosolan cosmologia scandinavă), dar și contemporanilor acestora, ca de exemplu Carol cel Mare care chiar a interacționat cu faimoșii nordici. Ca orice istoric serios, Neil Price își documentează atent și sistematic studiile, dovadă și aparatul critic consistent care completează Copiii frasinului și ai ulmului: o istorie a vikingilor, publicată în 2020 și editată în limba română de cei de la Editura Lebăda Neagră în 2022. Cu toate acestea, volumul de peste 500 de pagini este coerent, într-un limbaj fluent și lipsit de prețiozitate (ceea ce aproape că este o excepție în rândul arheologilor!), iar imaginile atent selectate ajută la construirea unei imagini realiste a unei epoci de mult apuse. Structura celor 18 capitole reflectă principiul cronologic și cel al succesiunii logice, dar totodată Neil Price ne ajută prin exemplele date, prin comparațiile și sublinierile sale, să înțelegem excepționalitatea vikingilor. Din perspectivă istorică, vikingii nu sunt singurul popor sau grup etnic care, deși au avut o structură socială complexă, cu roluri bine definite, și ierarhie politică, nu au reușit să influențeze decisiv popoarele sau grupurile etnice cu care interacționează de-a lungul a mai bine de jumătate de mileniu. Sfârșitul abrupt al unei epoci pline de convulsii sociale și politice, nu ni se mai pare atât de șocant, grație lui Neil Price:

„Epoca vikingilor, chiar și în sensul său artificial de construct istoric, nu a fost niciodată o secvență narativă directă.

În arena politicii scandinave, sfârșitul ei a început cu adevărat odată cu moartea lui Svein și s-a încheiat cu moartea fiului acestuia, Knut. Chiar și acești bărbați erau destul de cunoscuți, chiar dacă nu tocmai ca egali, regalității europene de pe continent. Același lucru se poate spune despre Scandinavia însăși. La un anumit nivel, fusese transformată de nerecunoscut față de masa de stătulețe care își croiseră drum spre ieșirea din anii de criză ai secolului al VI – lea. La mijlocul secolului al XI – lea, Norvegia, Suedia și Danemarca erau realități politice, doar părți din Svealand și centrul de la Uppsala rezistând cel puțin unei adoptări oficiale a creștinismului.

Însă la un alt nivel, unul mai profund, Nordul funcționa încă după vechile moduri de a gândi și de a fi. Descendenții diasporei încă prosperau în alte țări și nu toți se aflau sub stăpânirea regilor scandinavi – o epocă a vikingilor diferită, mai veche era încă în viață. Unii oameni nu uitaseră încă de fylgjur, femeile-spirit din interiorul fiecărei persoane, iar ultimul capitol din saga vikingilor se referă la un loc în care sălășluiesc și astăzi.” (p. 390 – 391)

          Mai toate enciclopediile și manualele au grijă să sublinieze că vikingii, la fel ca majoritatea popoarelor epocii s-au creștinat prin decizie politică, dar Neil Price ne face să înțelegem cât de ușor se instalează prejudecățile și cât de greu scăpăm de ele, pentru că „uităm” să abordăm fenomenul din perspective multiple. Oricât de simplă ar părea o decizie politică, efectele sunt multiple și surprinzătoare la nivelul mentalului colectiv. Cosmologia nordică precreștină este încă foarte puțin cunoscută: titlul volumului lui Neil Price nu este altceva decât sintetiza mitului creației lumii din perspectivă scandinavă: copiii frasinului și ai ulmului vor fi cu totul unici încă de la începuturi și vor rămâne așa până la sfârșit:

„La un anumit nivel, există, fără îndoială, o rețea de moștenire culturală, deloc limitată la religie, care leagă preistoriile multor popoare nordice, iar aceasta se poate extinde dincolo de Europa însăși. Cu toate acestea, atunci când privim mai îndeaproape anumite momente și locuri, apar calități unice, ceea ce nu este deloc surprinzător. În ciuda asemănărilor individuale, există mult mai multe aspecte în care lumea spirituală a Scandinaviei din epoca vikingilor diferea semnificativ de ce anume se petrecuse înainte (chiar și și paralele clasice sunt doar cazuri izolate). Când sunt analizate împreună în toată complexitatea lor minunată, produsele minții nordice formează o categorie doar a lor și ar trebui să le abordăm în acest fel.

Pentru a lua doar un exemplu din tărâmul zeilor, cu greu se cuvine să vorbim despre un „panteon nordic”, cel puțin în sensul clasic al termenului. Cu excepția poemului Cuvintele de harță ale lui Loki și a altor câteva povestiri, cum ar fi moartea lui Baldr și unele elemente ale Profeției Clarvăzătoarei, divinitățile nordice rareori par să se întâlnească sau să interacționeze între ele în povestirile mitice. Lumea tărâmului Asgard pare să fi fost la fel de cosmopolită ca oglinda sa umană de mai jos, populația lui mărindu-se de-a lungul timpului cu cei veniți de peste tot – o reproducere extrem de fidelă a tărâmului Midgard, de altfel.

O altă dimensiune a zeilor ne pune pe gânduri. În mod straniu, Asgard conținea și temple, clădiri de cult în care zeii înșiși aduceau ofrande – dar pentru ce sau cui? Mitologia vikingilor este una dintre puținele din toate culturile lumii în care divinitățile practicau și religia. Asta sugerează ceva în spatele și dincolo de zei, ceva mai străvechi și mai obscur, și nu neapărat „indo-european”, chiar deloc. Nu există niciun indiciu că oamenii din epoca vikingilor știau ce reprezintă, la fel ca noi.” (p. 42)

          Unicitatea cosmologiei nordice ni se dezvăluie pas cu pas, grație unor saga legendare din toată zona, inclusiv din Islanda, dar și poeziei care este o sursă istorică extrem de prețioasă, după cum se poate observa din pasajele atent selectate de Neil Price. Pentru cei familiarizați cu miturile greco-romane, nornele sunt personaje greu de definit, greu de inclus într-o clasificare, tocmai pentru că mitologia scandinavă s-a construit pe alte fundamente spațio-temporale. În ciuda caracterului puternic războinic al societății, scandinavii nu au fost atât de superficiali pe cât am fi tentați să credem: distincția dintre aparențe și realitate este un loc comun în legendele lor, au o concepție foarte interesantă despre suflet, iar

„În interiorul „formei” unei persoane se afla a doua parte a ființei sale, hugr, pentru care nicio traducere modernă nu este cu adevărat suficientă. Combinând elemente de personalitate, temperament, caracter și mai ales mintale, hugrreprezenta ce era cineva cu adevărat, esența absolută a sinelui, lipsită de orice artificiu sau efect superficial. Este cel mai apropiat lucru pe care îl aveau vikingii de sufletul independent găsit în credințele lumii ulterioare, deoarece putea lăsa corpul fizic în urmă. Convingerile în viața de apoi ale vikingilor, din care cu siguranță aveau o întreagă sumedenie, vor fi luate în considerare în timp util, dar este mai puțin clar ce parte a unei persoane „trecea mai departe” după moarte. Din câte se poate spune, era hugr.” (p. 51)

           Deși relieful accidentat, fragmentat nu a favorizat unificarea rapidă a triburilor scandinave și constituirea unui stat propriu, orizontul cultural și civilizațional ale nordicilor este mult mai complex decât ne-am închipuit. Din nou prejudecățile și stereotipiile își au rolul lor. Insistența cu care se subliniază încă moștenirea culturală a antichității pe fundamentele greco-romane generează necesitatea unor exerciții reparatoare, precum efortul coerent depus de Neil Price timp de mai bine de 30 de ani. Grație autorului britanic înțelegem mai bine instituția sclaviei, dar și conceptul de liberate așa cum l-au pus în aplicare vikingii, rolurile sociale ale femeilor (în ciuda misoginismului evident al societății nordice, femeile se bucurau de un soi de respect greu de înțeles de tinerii din secolul XXI, care luptă pentru egalitatea de gen), felul cum comerțul pe distanțe foarte lungi, atestat arheologic încă din epoca bronzului, a modificat și modelat permanent  mentalul colectiv nordic. Flexibilitatea și adaptabilitatea nordicilor este cu totul surprinzătoare:

„În secolele de dinainte de debutul epocii vikingilor și-a făcut apariția ceva ce s-ar putea numi cel mai bine maritoria, o formă de putere care combina aspirațiile regilor mărunți cu controlul teritoriului, strâns legată de o nouă formă de factori economici care afectau prețul, cererea și disponibilitatea unor mărfuri, toate strâns legate printr-o relație cu marea. Motivele incursiunilor pot fi găsite în aceste organizări statale speciale și în raționamentele pe care se fundamentează.

Ca în cea mai mare parte din istoria timpurie a Nordului, aceste evoluții își aveau rădăcinile în declinul treptat al Imperiului Roman de Apus și în schimbările care au afectat societățile scandinave pe măsură ce instituțiile imperiale din sud s-au contractat ori s-au prăbușit. Aristocrațiile în ascensiune – acele „noi elite” cu a lor cultură a marilor săli, cu onoarea lor skaldică și movilele monumentale – erau doar o componentă. Alături de ele, dar strâns legate de ambițiile lor, se aflau renașterea și reorientarea economiei postromane. Revoluționarea acestor factori economici, în aceeași măsură ca ascensiunea lorzilor războinici, a pus bazele epocii vikingilor.” (p. 238)

          Grație lui Neil Price înțelegem rolul ritualurilor funerare cu totul aparte, chiar dacă ne șochează prin „cruzimea” și risipa de resurse pe care o generau, dar și complexitatea diasporei vikingilor și a fluxurilor complexe, încrucișate și, implicit expansiunea lor, care se oprește brusc. Declinul comerțului cu blănuri, fraternitățile militare și incapacitatea de a trece la un nivel superior de organizare politică, adoptarea creștinismului sunt doar o parte din premisele sfârșitului epocii vikingilor. Copiii frasinului și ai ulmului își vor construi noi repere într-o societate europeană creștină și sedentară, fără a-și abandona trecutul.

https://bookhub.ro/vikingii-copii-ai-frasinului-si-ai-ulmului/?fbclid=IwAR3hrTmswNvbyHFzwcM3-jBILGRLDkKqxbYhXZnOahgXOb7HkS0TKjis1Qs