Anca și cărțile despre „Drumul spre casă”, autor Sebastian Fitzek

Drumul spre casă este întotdeauna mai plăcut atunci când știi sigur că ai o carte bună care așteaptă pe noptieră. Cum acest titlu se număra printre alegerile lunii aprilie pentru blog tour-urile Crime Club, am zis să nu mai aștept și să descopăr povestea țesută de minunatul (și întunecatul) Sebastian Fitzek.

Așa cum spune și el în notele de la finalul cărții, ficțiunea ne înspăimântă de multe ori. Însă, de fiecare dată ar trebui să ne aducem aminte că ficțiunea se inspiră din realitatea și că viața bate și filmul, și cartea. Să ne mai speriem oare de toate situațiile prezentate în carte? Sau să fim mai atenți la cei din jur, la traumele pe care le cară precum pietrele de moară?

Drumul spre casă – când teama mușcă adânc în carne vie

Nu știu dacă Sebastian Fitzek și-a făcut o misiune din a-și speria cititorii, dar romanele sale sunt extrem de departe de a fi liniare și liniștite. Dacă ai vreodată impresia că te poți relaxa atunci când vine vorba de acțiunea cărților sale, ar fi cazul să nu o mai ai. De îndată ce te așezi confortabil, de îndată ce simți că ai prins deja temperamentul personajelor sale bum!, totul se răstoarnă pe dos și tu rămâi suspendat între ce credeai că știi și ceea ce tocmai ai aflat.

Ideea acestui roman mi-a plăcut foarte mult. Execuția și asamblarea au fost făcute cu o mână ușor tremurătoare, niște elemente alunecând constant din ansamblul pe care încercam amândoi să-l construim. Pe final, atunci când credeam că alerg spre un deznodământ intuit, s-au îngrămădit multe informații peste mine. Unele mai bolovănoase, altele mai așteptate, dar toate acolo, de parcă așteptau să își scoată capul în lume, să tulbure liniștea și să ne marcheze pentru totdeauna.

Un lucru e cert însă, romanul m-a făcut de câteva ori să mă opresc din lecturat sau să mă uit speriată la posibilitatea ce se ivea în următorul rând. Am avut și nevoie de un moment pentru a așeza noile descoperiri în ordinea lor cronologică. Ba chiar am avut nevoie să caut un pic mai în spate, în elementele deja prezentate. Oare ce nu văzusem corect? Oare peste ce element trecusem fugitiv în goana mea spre adevăr și senzațional?

Drumul spre casă – te poți considera vreodată în siguranță?

Drumul spre casă are la bază o idee genială, una pe care nu am mai întâlnit-o până acum și despre care nu am mai citit. Deși sunt mare amatoare de romane nordice, iată că linia telefonică deschisă celor care aveau nevoie de însoțire audio până acasă îmi era străină.

Pentru că în Suedia lucrurile sunt mai bine așezate în ceea ce privește acest serviciu, autorul se mută cu acțiunea în Germania, țară în care voluntarii asigură suport telefonic celor care se tem pe drumul spre casă. Că traversezi o parcare goală, un loc întunecos, o stradă pustie sau un cartier rău famat, ai nevoie de ajutor atunci când te simți în pericol. Gândit ca suport pentru sexul slab, acest serviciu telefonic promite să asigure un oarecare sentiment de siguranță, fiind în strânsă colaborare cu forțele de ordine.

Drumul spre casă – ultima șansă la viață?

Jules era de serviciu și asta însemna că el răspundea apelurilor celor care aveau nevoie de însoțitor până acasă. Klara, femeia care solicitase acum ajutor, nu era la primul său apel pe numărul de urgență, dar, de data asta, lucrurile păreau și mai serioase.

Femeia era sigură că aceasta va fi ultima ei zi pe pământ și era convinsă că soțul său, cel care devenise călăul ei, avea să fie un tată bun pentru fetița lor. Klara nu-și abandona copila, o salva de un rol greu, un rol pe care-l jucase și ea cândva. Se săturase de bătăile primite sistematic, de chinurile la care soțul său iubea să o supună.

Deși te-ai aștepta ca el să fie cel de care Klara se teme cel mai tare, te asigur că greșești. Există un alt bărbat, unul care nu lasă deloc loc de interpretări sau de mișcări greșite. Și el îi dă un termen limită Klarei: viața ei sau viața soțului său. Era o alegere ușor de făcut? Nicidecum, indiferent de iadul pe care femeia îl traversase acasă.

„… și poarta spre iad ar putea fi ținută de un portar lanfrac, cu zâmbet șarmant, care să te îndrepte spre lifturi printr-un lobby cu podeaua pavată cu marmură chinezească.”

Drumul spre casă – traume, urmări și tot ce încape între ele.

Drumul spre casă este o poveste despre traume și urmări, despre greutatea relațiilor toxice și ale abuzurilor, despre oameni slabi și momente de vulnerabilitate.

Sebastian Fitzek întinde fire invizibile și puternice între oameni și întunericul de care mintea umană este capabilă, fire pe care nu mereu le poți cuprinde sau descâlci la timp.

https://ancasicartile.ro/drumul-spre-casa-sebastian-fitzek-recenzie/