Anca şi cărţile despre Pasagerul 23, autor Sebastian Fitzek

          Pasagerul 23 este romanul pe care mă bucur că nu l-am avut atunci când am fost eu însămi într-o mini croazieră. Doamne, cred că nu aș fi părăsit cabina pentru nimic în lume! Orice zgomot mi s-ar fi părut ciudat și orice om ar fi fost numai bun de trecut pe lista posibililor suspecți.

          Nu m-aș mai fi bucurat de pasarela luminoasă, înțesată de magazine și restaurante. Nici de ringul pe care se așezau toți la dans. Nici de locul de joacă prietenos. Cred că aș fi tresărit de fiecare dată când aș fi întâlnit un copil care purta brățara cu numărul cabinei, numele de identificare și telefonul părinților.

          Acum, după ce am terminat de citit cartea asta, să fiți siguri că văd croazierele într-o altă lumină. Eu mă gândeam că sunt sigure, atât de sigure pe cât permite întinderea de apă să fie. Că oamenii vin aici să experimenteze, să uite de viață obișnuită de acasă, că vor să viziteze alte plaje, alte tărâmuri, alte țări. În schimb, am primit o realitate complet distorsionată față de ceea ce îmi proiectasem eu. M-am temut, am privit peste umăr, m-am înfășurat mai strâns în pătură și i-am lăsat pe alții să arunce ancora adevărului și să dezlege nodul acesta marinăresc.

Pasagerul 23 – călătorie de coșmar

          Pe Sebastian Fitzek l-am mai citit. Nu mai știu dacă tot în cadrul unui blogtour Crime Club am parcurs poveștile sale, dar încă îmi aduc aminte de fiorii reci, de spaima și repulsia cu care am rămas după aceea. Poveștile scrise de Sebastian Fitzek sunt întotdeauna de trecut în categoria celor „de speriat”. Am citit thrillere și am fost pe urmele celor mai sadici criminali. Am crezut că nu mă mai poate surprinde nimic.

          Am descoperit, tot cu „ajutorul” autorilor acestor povești, că mă păcălesc singură. Că nu sunt niciodată cu adevărat pregătită pentru ce îmi servesc ei. Că pășesc adeseori pe lângă adevăr, că mă tai în muchiile lăsate intenționat în locuri pitite, tocmai pentru a răni, a debusola și a învinge curiozitatea celor ca mine.

          Pasagerul 23 este, cu siguranță, o carte care bagă groaza în toți cititorii, dar mai ales în cei care au fost sau intenționează să meargă într-o croazieră. Și, pentru cei care ar urmări și ecranizarea, vești bune! Cartea a primit și o ecranizare, filmul a apărut în 2018 și are note destul de mari pe IMDb.

Pasagerul 23 – trecutul și jocurile sale

          Povestea a început extrem de interesant (a se citi sadic) și am primit astfel exact doza „vreau mai mult” pe care o caut întotdeauna în cărți. De ce ar apela cineva la asta? De ce ar juca rolul unui Dumnezeu nemilos și ar decide când, cum, unde și de ce se termină viața cuiva?

          Nu mi-a fost oferit un moment de respiro, avalanșa de dezvăluiri pornindu-se spre mine cu o viteză amețitoare. Nu știam dacă l-am mai întâlnit pe undeva pe Martin Scwartz, polițistul sub acoperire. Totul îmi era prezentat sub o lumină familiară deja, dar lucrurile îmi scăpau tot mai mult de sub control. Pierdută în noianul acela de informații, încercând să așez în lăcașurile potrivite toate acele bucăți de puzzle prost șlefuite, am uitat să mai fiu atentă la micile ancore lăsate în urmă de autor. Mi-am concentrat atenția pe încercarea mea stângace de a construi marginile acestui puzzle zdrențuit.

          Martin Scwartz a fost omul potrivit la locul potrivit. Și nu pentru locul ăsta, nici pentru povestea asta neapărat. Ci în mâna destinului. Martin este cel care joacă perfect rolul victimei în brațele sorții, prins între propriul trecut și prezentul care pare să-l copieze la indigo.

Crime, dispariții, planuri?

          Cândva, când își trimisese familia în croazieră, Martin crezuse că îi oferă timp de calitate și o asigurare că totul va fi diferit. Însă, fără prea multe dovezi și explicații, Martin află că soția lui, Nadia cea tăcută și iubitoare, îl omorâse pe fiul lor și apoi se aruncase și ea peste bord, în oceanul care le devenise amândurora mormânt umed.

          La cinci ani după fatidicul eveniment, măcinat încă de durere și vinovăție, Martin Scwartz este chemat la bordul aceluiași vas de croazieră: Sultan of the Seas. Gerlinde Dobkowitz, femeia care îi solicită sprijinul, îi promite câteva frânturi de informații, care i-ar  putea înlesni misiunea lui Martin de a afla mai multe despre noaptea în care soția lui comisese crimă și suicid.

          Însă, odată ajuns la bordul navei, printre amintirile dureroase și propriile neputințe, Martin este obligat să navigheze în apele unui rău pe care nimeni nu poate să-l oprească. Pasagerul 23, codul folosit pentru persoanele care dispar fără urmă de pe vasele de croazieră – fie accidental, fie prin sinucidere, este în plină desfășurare și se întrevede deja un tipar. Martin este chemat întocmai pentru a încerca să-l descifreze și să-l oprească înainte să facă statisticile să explodeze.

Pasagerul 23 – thriller psihologic, curse pentru supraviețuire și mărturisiri șocante

          Pasagerul 23 este un thriller psihologic greu de uitat, mai ales prin prisma ultimelor mărturisiri. Personal, cred că autorul a forțat un pic prea mult limita spre final și unele întâmplări atârnă de un singur fir de ață. O mișcare mai rapidă și totul s-ar fi dărâmat fără doar și poate.

          Deși am strâmbat pe alocuri din nas, povestea nu e rea și momentele de tensiune mi-au asigurat o lectură interesantă, antrenantă și plină de adrenalină. Personajul este promițător și mi-ar plăcea să-l mai regăsesc și-n alte povești.

https://ancasicartile.ro/pasagerul-23-sebastian-fitzek-recenzie/