Ciobanul de azi despre ”Recurs la trecut”, autor Ioana Bena

Dacă ești în căutarea unei lecturi scurte, dar cu însemnătate, atunci Recurs la trecut (jurnal sucit) ar fi o alegere bună. Însă, doar pentru că este o carte scurtă asta nu înseamnă că povestea nu este dezvoltată suficient, sau doar superficial, ci că unele substanțe tari se țin în sticluțe mici.

Volumul, ce deși este debutul editorial al Ioanei Bena, pare desprins din jurnalul unei scriitoare cu o viață întreagă ca experiență, așa de natural curg destăinuirile. Intrăm în intimitatea unei femei ce își împarte locuința și dialogurile cu un motan cu mare personalitate. Pisica face deliciul întregului volum, știind mereu cu cele replici perfecte să vină. Schimburile dintre naratoare și mârtan ascund însă emoții ce sapă adânc în sufletul femeii și care pot oglindii cu ușurință sentimentele cititorilor ce trec prin stări de melancolie, confuzie, tristețe, supărări sau dor de vremurile (mai) bune.

Ceea ce face acest volum să fie unul special este felul în care este scris. Nu se urmărește un timp liniar, trecutul se amestecă cu prezentul, imaginarul se confundă cu realitatea ficțională, iar vocile narative, a femeii și a pisicii, își pierd delimitarea. Lectura are puterea ca în aceeași măsură să te facă să plângi sau să te înfurii, venind cu amintiri dintr-o viață zbuciumată, unde nucleul emoțional nu a fost mereu îngrijit cu delicatețe.

Pentru mine a fost o lectură interesantă, cu o mulțime de pasaje subliniate, așa că mai jos vă las o listă cu 5 citate reprezentative din carte.

„Am adormit aseară repetându-mi prostește că o sferă e corpul cu cea mai mică suprafață pentru un volum dat. Am să mă fac sferă, să ating cât mai puțin lumea cu coaja mea.„

„Ce Dumnezeu se poate face cu niște amintiri ca ale mele, mărunte, colorate, pline de detalii niciodată uitate, înnebunitor de precise, dar așezându-se mereu altfel, ca un caleidoscop care amestecă timpul și îl scuipă la întâmplare? Și-atunci, dacă nici trecerea prin viață n-o mai face, ce mă mai definește, ce mai face ca eu să fiu eu?„

„Am deschis azi-dimineață ochii într-un soare pieziș, după milioane de zile de ploi, m-am zbenguit cu Villon și ne-am spălat pisicește, și apoi am știut și de ce am să scriu, și ce. Despre orice al meu, ce s-a ținut, ce s-a ținut de cuvânt, frumos, urât, învățat, trăgând de mine în toate părțile, ce m-a făcut să mor și să nu-mi mai fie frică.„

„Ce risipă, toți „ai noștri”, cei pe care îi iubim și nu-i știm: o să murim fără să fi văzut și cunoscut lumea și prin ochii lor.„

„Și-apoi tristețea după ceva frumos e o tristețe îngerească, Villoane.„

Nu știu cât de mult e ficțiune și cât e realitate, iar acest lucru dovedește că scriitura Ioanei Bena este vie și pătrunzătoare. Cu siguranță este un volum de pus pe listă, fiind o lectură valoroasă din literatura română contemporană.

https://ciobanuldeazi.home.blog/2024/03/08/recurs-la-trecut-jurnal-sucit-de-ioana-bena-5-citate-dintr-o-lectura-plina-de-emotii/