eBook Oare ce zic melcii când zboară? - Adrian Voicu
Oare ce zic melcii când zboară? este o înșiruire de povestiri pline de umor, scrise la persoana întâi. Protagoniștii (mama – jumătatea mai bună, copilul – Acceleratorul de Particule și tata) caută să se bucure cât mai bine de viața de familie, în particular, și de viața de zi cu zi, în general, alături de alte personaje cu care sporadic își întretaie cotidianul.
„În urmă cu ceva vreme, Acceleratorul de Particule a descoperit guma de mestecat. Făcu niște ședințe cu jumătatea mea mai bună, apoi veni la mine ca să mă învețe ce și cum.
— Tati, începu el cu instrucțiunile de folosire, vezi că guma se mestecă, nu se înghite, numai gustul se înghite, guma se scuipă la coș.
— Aaa, mă dădui eu necunoscător, doar gustul... Auzi, dar dacă înghit guma, ce se întâmplă, mor? Acceleratorul de Particule se gândi două secunde, apoi zise serios:
— Nu, nu mori, dar cred c-o să faci baloane la fund.”
Adrian Voicu pune pe hârtie un firesc familial, la magazin, în parc, pe canapea. Ordonate alfabetic, cu cronologie aleatorie, discuțiile din Oare ce zic melcii când zboară? între copil (Acceleratorul de Particule), mamă (jumătatea mai bună) și tată primesc răspunsuri inocente și hazlii.
Fragmente:
„Eu tăceam ca broasca‑n gușa pelicanului, dar îmi părea rău că nu pot înregistra conversația ca s‑o redau neveste‑mii acasă, așa, să vadă și ea, o dată în plus, ce norocoasă e cu subsemnatul. În timp ce eram cu ochii pe rezultatul genelor mele atent selectate, numai ce mă trezesc cu o lovitură sub centură de la prima gagică:
— Auzi, da’ bărbosu’ ăla gras cine‑o fi de stă cu ei, că le strică tabloul?!”
„— M‑a sunat verișoară‑mea, Anda, zise ea după introducerea culinară.
— Așa, și? întrebai.
— Și era supărată că n‑a intrat fi‑su la facultate.
— Păi, zic, nu‑l înscrisese la vreo 2‑3?
— Ba da, răspunde ea, dar n‑a intrat la niciuna.
— Nașpa! Și ce i‑ai zis?
— N‑am vrut să intru în detalii, așa că i‑am spus ceva evaziv.
— Adică?
— Lasă, tu, bine că‑i sănătos!”
„Acceleratorul de Particule a început să scrie.
A ajuns la litera O.
— „O” mic de mână, „o” mare de mână, făcea jumătatea mea mai bună, urmărindu‑și odrasla. Ia, spune un cuvânt în franceză care începe cu litera «o».
— Ăăă… Orange, zise ăl mic.
— Orange, bravo! se bucură maică‑sa. Ce înseamnă «orange»?
— Portocală, răspunse piciul.
— Acum, continuă maică‑sa cu provocările, spune și în românește un cuvânt care începe cu «o».
— O portocală! răspunse Acceleratorul de Particule fără să clipească.”
„Sună iar telefonul.
Iar «bonjoură».
— Hai, fă‑n fân, ce‑ai fă‑n sân, pân cân dân, mucii‑n ceai! zic în același stil și închid. A fost mai bine acum?
— Ce să fie bine? făcu uimită nevastă‑mea.
— Păi, ai zis că puteam mai mult, răspunsei eu râzând.”
