BOOKFEST TIMIȘOARA - LANSARE DE CARTE ALEX IONESCU

Vineri, 22 martie 10:00 – 10:25

Spațiu de evenimente

Lansare de carte și sesiune de autografe Alex Ionescu Manifestul unui hater

Invitați: Alex Ionescu, autor Adriana Moț, scriitoare

Moderator: Adrian Christescu, editor

„Scopul acestei cărți nu este să încurajeze activismul, haterul nefiind activist, dar ar dori să descurajeze pasivitatea [...], să fim înțelegători cu ceilalți, să fim mai buni, pentru a fi capabili să luăm mai repede decizii mai inspirate (fără a ne mai pierde timpul să peticim greșelile din trecut).” „De o pandemie de prostie nu se vorbește încă, pentru că suntem relativ bine informați/dezinformați față de generațiile anterioare. Văd mai aproape o pandemie de lipsă de imaginație, căci în alt mod nu îmi pot explica acest mimetism generalizat și acest vid de inspirație. Penultima pandemie ce va lovi specia noastră va fi cea de lipsă de pasiune, în care nimeni nu se va mai implica foarte tare în nimic. Pandemia finală nu va fi, cum vă așteptați, cea de ură, ci cea de lipsă de iubire. Când nu vom mai fi capabili de iubire [...], nici de termenul „oameni” nu vom mai fi demni.” Alexandru Eduard Ionescu, născut în Arad (1982), este primul dintre cei doi băieți ai unei familii tradiționale de migranți intrastatali necomuniști (nu că nu ar fi încercat, dar avea totuși și partidul standarde). A manifestat de mic un dezinteres/dezgust pentru absolut tot ce necesită efort, stare menținută până azi și, probabil, până în ultima-i zi. În școala generală s-a evidențiat prin prezență, în liceu prin absență, iar la Facultatea de Medicină Dentară prin indiferență. După 18 ani de educație solidă își amintește doar de Street Fighter, Age of Empires, Heroes III și Total War (jocuri video cu care a petrecut mai mult timp decât cu școala și din care nu a învățat decât un pic de planificare). Lacunele educaționale și lipsa de carismă l-au transformat într-un om fără trecere, absolut neinteresant. Petrecând mai tot timpul la serviciu, prestând o muncă de o calitate îndoielnică, puținii oameni care îl mai digerau s-au îndepărtat de el. De asemenea, jobul l-a făcut să nu mai dorească să mai lucreze printre ei. Singura persoană care i-a fost mereu aproape (mai mult dintr-o tulburare patologică decât din motive raționale) a fost draga lui Roxana, cu care drumul vieții l-a reintersectat, fiind colegi în clasele primare. În tot acest timp a încercat să descopere un domeniu în care să aibă o fărâmă de talent; toate cu același rezultat (eșecul, adeseori lamentabil – stomatolog, „soț”, prieten, cunoscut, coleg, antreprenor, angajat, arcaș, bricolator, sculptor, pictor, poet, jucător de biliard, om etc.), toate de rahat. Evident, fără vreo tragere de inimă, s-a pus să scrie o carte. Ce putea merge rău? Cu scrisul avea experiență, de-a lungul timpului încercând să se bage în seamă cu mesaje interesante pe sub pielea diferitelor persoane de sex feminin – alte tentative lamentabile sau rușinoase. Are obsesia de a termina cât mai rapid orice, pentru a se apuca de ceva nou, în aceiași parametri. Printre puținele plăceri: consumul de filme și sport la TV, alcool în variate forme și muzică (când dispoziția îi permite). Planurile de viitor: să devină un om măcar puțin mai plăcut și sociabil.