CITEȘTE-MI-L despre Nu privi înapoi, autor Tudor Călin Zarojanu

          Nu privi inapoi este o carte pe care cel mai bine o inteleg cei care au cu cel putin 15 ani mai mult decat mine. Cei care au trait mai mult in anii 80, macar sa fi fost adolescenti atunci, care inteleg mai bine contextul social si politic de atunci. Pentru unul ca mine este istorie si literatura. Nu simt nimic, nu pot trai intens povestea, nu stiu mentalitatea de fabrica, nu pot empatiza cu niste ingineri, politehnisti, care au aplecari spre literatura, poezie sau filosofie, dar care au facut Politehnica pentru ca era la moda, pentru ca trebuiau sa traiasca, pentru ca trebuiau sa fie in randul lumii.

          Nu privi inapoi ne spune povestea unei iubiri neconsumate fizic intre Stefan Munteanu (eroul principal), ajuns in pragul varstei de 30 de ani, si mult mai tanara sa colega, Laura, de 19 ani. In 2023 toate acestea vi se par deopotriva banale si absurde, insa interesanta a romanului este faptul ca a fost scris acum 35 de ani. Deci nu doar ca se desfasoara in perioada comunista, in deceniul intunecat al anilor 80, sfarsitul comunismului (avem la un moment dat un reper temporal: Accidentul de la Cernobil!), dar chiar a fost scris in acea perioada. Iar autorul Tudor Calin Zarojanu A REFUZAT sa-l rescrie cu mintea de acum, preferand publicarea lui exact in forma initiala. Cu mintea de atunci, ca sa zic asa.

          Nu privi inapoi pare un fel de ghid de dezvoltare personala: se bazeaza pe principiile atat de folosite de vracii motivationali. “Live your life”, “traieste-ti clipa” si alte asemenea. Autorul chiar spune spre finalul cartii ca daca ti-ai retrai viata cu ceea ce stii acum nu inseamna ca ai face-o mai bine. Ai trai ALTA viata, dar nu inseamna ca ea ar fi mai buna. Dimpotriva chiar. Nu privi inapoi ne ofera un personaj principal extrem de misto.

          Stefan Munteanu este prototipul studentului destept si lenes. El isi foloseste inteligenta atat pentru a copia, cat si pentru a invata acolo unde este nevoie. El invata cat este nevoie si cand este nevoie. Si, ca orice student care invata doar cand are chef, nu este dezamagit cand ia un 5 pe care poate nu-l merita, dar este extrem de frustrat cand ia un 9 desi era ferm convins ca merita 10. Un astfel de student prinde prin repartitie un post bun, unul de inovatie, insa acolo inoveaza exact cum se inova in Romania anilor 80. Deci nu despre inovatie tehnologica este vorba in carte.

          Stefan Munteanu este inginerul-filosof tipic. Nu stiu cati ati intalnit de-a lungul vietii. Eu destui. Mult prea multi. De altfel, si Patapievici are la baza studii de fizica. Nu chiar inginer, dar pe aproape. Mie mult timp mi-au displacut, insa ulterior mi-am dat seama ca oamenii care la baza au formatie realista sunt oameni mult mai realisti (scuzati repetitia, este INTENTIONATA!), mult mai cu picioarele pe pamant. Mult mai pragmatici. Filosofii autentici, cei cu facultatea de filosofie la baza, sunt mult mai aerieni, vorbesc din carti, nu stiu sa faca nimic concret. Si au o minte foarte imprastiata. Sunt haotici.

          Sunt convins ca micutul roman Nu privi inapoi va fi savurat de catre cei care au trait intens anii 80, in special de inginerii ce isi ratasera vocatia. Era plina tara de ei, fara ca prin cuvintele mele sa incerc in vreun fel sa-i jignesc. Pur si simplu: erau prea multi ingineri, drept urmare e firesc ca nu toti sa fi avut aplecare spre meseria lor. 

https://citestemil.ro/nu-privi-inapoi-tudor-calin-zarojanu/