Nu privi înapoi - Tudor Călin Zarojanu

„Publicat de Cartea Românească, Humanitas, Polirom și alte edituri din țară, Tudor Călin Zarojanu este, de peste trei decenii, un nume cunoscut în literatura română. Știm, intuim, sperăm deja, cu alte cuvinte, la ce să ne așteptăm când deschidem o carte care îi poartă semnătura: subiect inedit, exploatat psihologic și jurnalistic, inteligența construcției narative, umor sănătos, fraze cu respirație curată, final neașteptat și răsturnări de situație provocatoare.

Nu privi înapoi este un roman pe care îl veți îndrăgi, cu siguranță, din cel puțin trei motive: 1) are firesc și naturalețe, pătrundem în el ca în viață, simplu, deschizând copertele ca pe niște uși, fără să avem nevoie de nicio pregătire specială (pentru că este despre viață, despre iubire, despre căutări personale, nimic artificial); 2) ne regăsim – indiferent de modalitatea aleasă de autor – confidenți și martori oculari ai experiențelor și introspecțiilor personajului principal, Ștefan Munteanu (imposibil să nu fi ars și noi, vreodată și deodată, ca o lumânare la ambele capete și să nu fi avut niciodată tentația de a privi înapoi, în încercarea de a re-imagina trecutul, agățându-ne de o întrebare ca de o funie salvatoare: cum ar fi fost dacă...); 3) mesajul acestei povești de viață este înrudit cu cel al psihologiei și literaturii de dezvoltare personală: indiferent de experiențele de viață pe care le trăim, contează să le metabolizăm, să le asimilăm și să mergem mai departe fără să privim înapoi pentru că... viața este frumoasă. Important e să avem ochi să îi vedem frumusețea. Minte să încercăm să o înțelegem. Curaj să îi încercăm gustul și pulsul. Energie să continuăm să devenim.

Cine a avut sau va avea curiozitatea să îl citească pe Tudor Călin Zarojanu va descoperi singur un liant sau mai multe care leagă acest roman de altele două (deja publicate: Revoluție personală și Reluare cu încetinitorul) care refac – într-o cronologie dictată de alte rațiuni decât cea pur calendaristică, fără condiționarea de a citi întreaga «trilogie», probabil urmând o logică inefabilă a inimii și a întâmplării – câteva felii de viață trăite de un tânăr în România, într-o secțiune temporală cuprinsă între anii 1985 și câțiva puțin după 1989, an crucial, încă puțin reconstituit... Dar să nu spunem mai multe... Lectura este o experiență unică, personală. Cheile de lectură le putem folosi ori nu. Doar în literatură, prin lectură, suntem cu adevărat oameni liberi.” (Alina Hucai, redactor)

 Fragmente:

„Într-o bună zi (bună, într adevăr!), în birou și au făcut apariția trei fete, de curând angajate, care lucraseră, la început, în alt colectiv. Aveau nouăsprezece ani, se pregăteau să dea la seral și aduceau cu ele un amețitor aer de primăvară. Erau gălăgioase, vorbeau și râdeau tot timpul, aveau mișcări repezi, spontane, lăsând în urmă un parfum care nu se datora cosmeticelor, provocând discrete oftaturi printre bărbați și mai puțin discrete căutături critice printre femei. Existau perioade în viața lui Ștefan când era aerian. Nu doar incapabil să-și amintească îmbrăcămintea unei femei la cinci minute după ce s-au despărțit (asta fiind norma pentru sexul – cică – tare), dar uneori nici măcar nu sesiza apariția ei. Așa s-a întâmplat și cu Laura, deși – observând liniștea suspectă care, de obicei, prevestește furtuna – în fiecare zi, privea cu tot mai multă atenție în jur, parcă așteptând. Nimic nu tulbura însă obositorul echilibru al lumii.”

„Viața este fantastică, tot ce urmează să ți se întâmple va fi fermecător, oamenii sunt mai buni decât ești tentat să crezi, fiecare floare merită a fi mirosită, fiecare munte poate fi urcat, fiecare clipă trebuie trăită, dar nu privi înapoi! Nu vei deveni nici mai înțelept, nici mai prudent. Vei face exact aceleași greșeli, dar – în plus – le vei face fără plăcere, fără speranță, cu moartea în suflet.”

 „Într-un târziu, după mai bine de o oră, autocarul albastru a pornit mai departe și ei au trecut astfel pe drumul de octombrie, fulgerați de lumină și de culorile amețitoare ale frunzelor, la geamul mașinii, blonzi amândoi, fermecați, ea făcându se că doarme (sau dormind cu adevărat, ceea ce n-ar răpi nimic din farmecul imaginii, poate din contră), el privind alunecarea câmpului, rotirea lumii întregi în jurul unui ceas de bucurie.”

„Imaginea aceea – Laura la geamul mașinii, în plină lumină, și Ștefan zgribulit pe marginea trotuarului, abia zărit din întuneric, privindu-se amândoi cu dragoste și tristețe, fără un gest – ar putea fi rezumatul acestei povești.”