Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru - Ildikó Judit Jung
Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru: destine umane, miracole, fotografii, fragmente de amintiri reunite în povestiri din orașe transilvănene cunoscute. Oriunde își duce eroul, indiferent de dificultățile cu care acesta se confruntă, Ildikó Judit Jung oferă cititorului speranță.
„...rânduri, gânduri, bucurii, alegeri, iubiri neîmplinite, întâlniri neașteptate, însingurări, triumfuri, decăderi... Un caleidoscop de emoții, de trăiri, dintr-o lume pe care am cunoscut-o mai mult sau mai puțin cu toții, dar care acum ni se pare străină, pierdută, chiar idilică. (Nostalgia vârstei își spune cuvântul). Viață, competiție, cultură, valori, alegeri, regrete, suferințe tăcute, vindecări – adunate într-o modelare aproape sculpturală. Este surprinzătoare forța, vivacitatea și ritmul alert a acestei creații literare venită la o vârstă a așezărilor și a introspecțiilor. Citind, te recunoști, faci parte din peisajul narațiunii. Mi-a plăcut mult. M-a stârnit. Am savurat o noapte întreagă poveștile din această carte, m-am reîntors în lumea aceea minunată pe care și eu am respirat-o și, mărturisesc, am fost fericit. Mulțumesc pentru această «perfuzie» de sentimente, amintiri, culori, întâmplări. Inteligența artificială nu va putea niciodată să scrie astfel de texte. Pentru că a scrie astfel de povești presupune ca mai întâi să le trăiești. Iar fericirea, împăcarea vin tocmai din astfel de episoade valoroase. Asta este adevărata «bogăție». Vă recomand să o citiți!” (Ioan Chiorean, jurnalist Radio Târgu Mureș)
„Ildikó Judit Jung este un nume cunoscut în lumea cititorilor de proză scurtă din comunitatea maghiară din Transilvania. Acest volum adună între pagini farmecul melancolic al societății maghiare transilvănene din a doua jumătate a secolului trecut. Subiectele au fost inspirate de bogata experiență a autoarei, dobândită în cursul prestigioasei sale cariere profesionale, plastice și personale. Personaje puternice, evenimente interesante din viață și destine individuale, din care iubirea nesfârșită iradiază către semeni, locul lor de naștere și familia ca instituție socială. Deasupra norilor, cerul rămâne mereu albastru nu numai că este o carte bine scrisă, dar privește cu respect omul de rând, suferințele și soarta sa. Proza lui Ildikó Judit Jung ne poartă într-o lume pe cale de dispariție, în care iubirea, compasiunea și conștiința socială reprezintă literă de lege. O lume pe care autoarea o surprinde cu rezerve nebănuite de optimism și tandrețe.” (Adrian Christescu, scriitor)
„Volumul lui Ildikó Judit Jung nu are nevoie nici de dicționar, nici de explicație, ci doar de un fotoliu confortabil în colțul camerei, unde lumina zilei strălucește și un nor ce străbate cerul îți face cu ochiul. Povestirile autoarei ne captivează cu suferințele, sentimentele și deciziile personajelor, noi înșine alergând de la magia unei singure nopți la căutarea luminii din spatele norilor. Pentru că, indiferent de dificultățile, obstacolele sau încercările cu care se confruntă, eroii lui Ildikó Judit Jung dau întotdeauna un bun exemplu de comportament uman și excelează în umanitate, iubire și înțelegere. Sunt analizate subiecte precum căsătoria forțată, emigrarea, educația, fraternitatea, dragostea, importanța familiei și rolul bisericii. Autoarea este un mare maestru al intrigii, al întorsăturilor bruște, neașteptate. Pur și simplu nu poți lăsa cartea din mână, trebuie să o citești. Ne poartă în orașe transilvănene cunoscute, aproape că devenim noi înșine personaje din poveștile ei, o simțim, o vedem, o trăim. Dar oriunde își duce eroul, indiferent de dificultățile cu care se confruntă, rezultatul final este întotdeauna plin de speranță. Există o casă care te așteaptă, există o speranță de care să te agăți, există un vis pentru care merită să lupți. Câteva povești, câteva destine umane, câteva miracole, fotografii, fragmente de amintiri care sunt reunite în cartea autoarei ca un tot unitar, ca o melodie minunată care te îmbrățișează, te captivează, te atinge și care vrem să nu se termine.” (Irén Moldovan)
