Anca și cărțile despre „Moartea în Camargue”, autor Cay Rademacher

          Moartea în Camargue reprezintă continuarea atmosferei tensionate și pline de mister create în Mistralul ucigaș. Și un prilej nou pentru noi, membrii echipei Crime Club, de a ne reîntoarce pe câmpurile bătute de mistral, în micuța așezare pitorească, alături de minunatul Roger Blanc. Ca să nu fiți noi nevoiți să dați piept cu pericolul mai întâi, iată că ne aventurăm din nou pe străzile așezării încântătoare, ne expunem, culegem date și vi le aducem ca dar pentru a vă convinge să citiți volumele acestei serii.

          Mistralul ucigaș a fost cocktailul perfect pentru mine și am avut nevoie de o singură înghițitură zdravănă și efervescentă pentru a ști sigur că este exact genul meu de poveste. Moartea în Camargue pare să se desfășoare după un alt temporizator, cu timp pentru detalii, umpluturi și specificații (mai mult sau mai puțin tehnice). Sunt convinsă că am ales cartea în cel mai nepotrivit moment cu putință. Răbdarea mea stătea deja fixată în două piuneze și așteptam doza șoc de adrenalină pentru a-mi putea reveni.

Moartea în Camargue – accident nefericit sau crimă mascată?

          Deși nu abundă în momente critice sau răsturnări de situație, Moartea în Camargue are un tempo al ei. Unul care vă obligă să dansați pe aceleași note, să vă plimbați privirile peste „invitați” și să încercați să identificați suspecții.

          Dacă plecați de la început cu premiza unui accident nefericit, eu zic să-l abandonați și să aveți încredere în instinctul lui Roger Blanc. O fi cariera lui pe marginea prăpastiei, dar nasul fin de polițist încercat nu l-a părăsit încă.

          Cred că eu am perceput cartea asta mai mult drept una de atmosferă. Nu pot să spun că rescrie reperele unui roman polițist, nici nu răstoarnă toate anchetele clasice și modul de operare al oamenilor legii. Cay Rademacher parcă rupe o fărâmă din viața așezatului Camargue, o mai asezonează cu niscaiva întâmplări și ne-o oferă nouă. Condimentează până la refuz, adaugă picanterii din viața personală a celor implicați și descrieri rupte parcă din jurnalele de călătorii ale unor boemi. Ce să mai, te transportă până acolo într-o clipită și mai că îți vine să te apuci de lecții de franceză. Nu știu voi, dar eu mă opresc la croissant și excuse moi. 

Un taur, un jurnalist ghinionist și un drum de țară

          Accidentele se întâmplă la fiecare pas. Mai ciudate sau mai pline de semne de întrebare, ele fac parte din decorul vieții noastre și le poți încadra în categoria „unele lucruri nu se explică”. Cam așa începe și povestea din Moartea în Camargue. Roger Blanc este chemat să constate un accident nefericit: un biciclist fusese ucis de un taur crescut pentru evenimente sportive. Biciclistul se dovedește a fi un jurnalist celebru, venit în Camargue pentru a se reinventa din punct de vedere jurnalistic și de a pune cap la cap un reportaj despre viața și opera lui Van Gogh.

          Deși instinctul lui Blanc ridică stegulețul roșu de avertizare și strigă „crimă, crimă”, nimeni nu-l bagă în seamă. Era mai mult decât evident pentru oricine că incidentul putea fi trecut în categoria accidente, ancheta închisă și dosarul clasat. Însă, atunci când Roger Blanc pornește pe urmele lui Cohen (acesta-i jurnalistul decedat), descoperă că ancheta nevinovată a acestuia cobora până la un caz de furt de tablouri (rămas nerezolvat, desigur), dar și în cazul unor familii sus puse.

          Fusese bietul taur folosit ca armă pentru a-l opri pe Cohen? Sau fusese accidentul cea mai fericită întâmplare pentru cel care îl voia îndepărtat pe acesta? Lucrurile se tot complică și rolul personajelor începe să se transforme într-un bulgăre amenințător. Eu nu aveam de gând să mă pun în calea lui și am ales să-l las pe Blanc să tragă pârghiile și să dezlege misterul.

Moartea în Camargue – suspans și adevăruri scoase la lumină

          Mi-a plăcut povestea în ciuda faptului că am așteptat tot timpul un ceva mai plin de acțiune. M-aș fi bucurat să urc într-un roller coaster și nu într-un diesel cu motor ușor depășit și obosit. Peisajul a fost de vis și m-am simțit dezrădăcinată de îndată ce am întors ultima pagină a poveștii.

https://ancasicartile.ro/moartea-in-camargue-cay-rademacher-recenzie/