Ciobanul de azi despre „Pasagerul 23”, autor Sebastian Fitzek

          După ce în primăvară am făcut cunoștință cu Sebastian Fitzek prin intermediul romanului Drumul spre casă, iată că acum a venit vremea să îl citesc pe al doilea de la prolificul scriitor german. Este vorba despre Pasagerul 23, unul dintre cele mai noi thrillerele din colecția black spot de la Editura Lebăda Neagră. Am regăsit același stil tranșant, același tip de poveste șocantă de la care te trec fiorii pentru că este inspirată de vreo statistică sumbră din realitate.

          Martin Schwartz este un polițist ce de câțiva ani și-a pierdut busola complet. După ce i-a pierdut pe soția și fiul său, Martin s-a avântat în misiuni sub acoperire care de care mai grele și mai periculoase. Acum însă este chemat de o bătrânică simpatică, dar și îndrăzneață, pe un vas de croazieră, unde o fetiță de unsprezece ani tocmai a reapărut după o dispariție de două luni de pe imensa barcă. Soția și fiul său au fost văzuți pentru ultima dată pe aceeași barcă, în urmă cu cinci ani.

          Sună teribil de bine, nu-i așa? Romanul alert te prinde imediat în mrejele sale cu un stil antrenant, mult dialog și capitole scurte. Eu nu am fost niciodată într-o croazieră, nici nu cred că voi merge vreodată, tariful unui astfel de sejur fiind destul de mare, dar firul narativ tot mi-a dat o stare de neliniște.

         Pasagerul 23 este un cod folosit pentru persoanele care dispar fără urmă de pe vasele de croazieră, cele mai multe prin sinucidere. Conform unei statistici din 2014, atunci când a apărut romanul în limba germană, cam 23 de persoane dispar pe an în timpul unor astfel de călătorii. E un număr mare, zic eu, dar se pare că melancolia mării și spațiul restrâns par să îi constrângă pe unii să își încheie afacerile cu viața tocmai în timpul unei vacanțe ce ar trebui să fie relaxantă.

          Am citit destul de repede cartea, dar asta nu înseamnă că este o lectură plăcută. Știu că ceea ce a scris Fitzek e ficțiune, că a născocit el un scenariu tulburător de pe urma unor statistici neliniștitoare, dar violența trece de bariera paginii și se așează pe șira spinării și în minte. În multe locuri mi s-a părut că naratorul e destul de rece, că parcă prea le duce la limită, dar probabil că acesta e unul dintre principalele motive pentru care Fitzek e așa un scriitor apreciat.

          La sfârșitul cărții, Fitzek zice o chestie interesantă, că el nu scrie thrillerele psihologice, ci drame de familie. În acest roman se pune mult accentul pe traumele protagonistului, dar și pe impactul pe care astfel de dispariții îl au asupra membriilor familiei. Familia e cel mai important lucru pentru o persoană, fie că vorbim de părinți, copii sau partener de viață, așa că e normal ca miezul poveștii să fie centrat în jurul unor declanșatori puternici de emoții.

          Mi-a plăcut cartea, mi-au plăcut și răsturnările de situație, finalul exploziv. Totuși, a fost o lectură cu o narațiune haotică și aglomerată, cu multe idei și căi ce au fost dezvoltate doar îndeajuns pentru a depăna un caz misterios, fără a intra în detalii prea adânci. Fitzek scrie bine, dar însoțit permanent de o răceală ce eu o asociez cu distanțarea specifică nemților, ceea ce nu înseamnă că nu e bine, ci că pur și simplu este o senzație pe care eu o am citindu-i cărțile. Dar eu zic că e de pus pe listă, atât autorul, cât și romanul de față, fiind o alegere potrivită pentru cei ce sunt în căutarea unui thriller alert și violent.

https://ciobanuldeazi.home.blog/2023/10/18/recenzie-pasagerul-23-de-sebastian-fitzek-crime-club/